Tragedia Bebelusilor Abandonati In Spitalele Din Romania



Conform datelor publicate pe site-ul Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopției (ANPDCA), 245 de copii au fost lăsați în maternități și în alte unități de îngrijire a sănătății în primul trimestru al anului 2017. Conform acelorași date, anul trecut aproximativ 1.000 de copii au fost abandonați în spitale.

Dintre cei 245 de copii rămași în unități medicale, 164 au fost abandonați în maternități, 71 în secții pediatrice și 10 în alte spitale.

De asemenea, dintre cei 231 de copii eliberați din unități medicale în perioada ianuarie-martie 2017, 100 s-au reîntors la familiile lor, unul a fost plasat în familia extinsă, 7 au fost plasați împreună cu alte familii / persoane și 102 au fost plasați în îngrijire.

În același timp, 6 copii au fost plasați în centre de plasament, 4 copii au fost plasați în centre de primire de urgență, iar 11 copii sunt în alte situații, potrivit ANPDCA, citat de Agerpres.

Aproape 1000 de copii (977 de exacți) au fost abandonați anul trecut în spitalele din România. Mai mult de jumătate dintre aceștia au fost lăsați în maternități. Acest lucru rezultă din datele centralizate de Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție (ANPDCA).

Romania’s Last Orphanages

http://www.hopeandhomes.org/news-article/economist-film/

@TheEconomist has visited @HopeandHomes projects in Romania to create a film examining how we’re finding families for the 7,000 children who remain in ‘Romania’s Last Orphanages’ https://buff.ly/2nn16YQ #FamiliesNotOrphanages

HOPEANDHOMES.ORG
Hard hitting film by the The Economist exploring the rise of the terrible orphanage system in Romania and explaining why Hope and Homes for Children is determined ‘Romania’s Last Orphanage’ should close.

Hope and Homes for Children’s work in Romania is central to a hard-hitting new film, released today by The Economist.

Available here. ‘The End of Orphanages?’ focuses on the transformation that’s taken place in Romania’s child protection system in recent decades.

Viewers are reminded of the horror of the Ceausescu-era orphanages that were discovered after the fall of the dictator in 1989 and goes on to explain how the majority of the county’s orphanages have now been closed by ensuring that children can grow up in family-based care instead.

Hope and Homes for Children has played a fundamental part in driving the process of child protection reform in Romania over the last 20 years. When we began work there in 1998, over 100,000 children were confined to institutions. Today that figure has fallen by more than 90% to less than 7,200.

The Economist film tells the story of Claudia, a woman in her late 30s who was born with one arm and abandoned to the orphanage system as a baby. She shares painful memories of the abuse and neglect she suffered as a child. She struggles to remain composed as she describes one incident where she was stripped and beaten with a rope as a punishment for playing in the wrong place.

“Effectively we belonged to no one. You were basically treated like an animal” she says.

Today Claudia works in the Ion Holban institution in Iasi County – one of the remaining orphanages that Hope and Homes for Children is working to close in Romania. The film shows some of the children who have already been supported to leave the institution and join families.

The Manole sisters spent five years in Ion Holban after their remaining parent died. Our team gave their extended family the extra support they needed to make it possible for all four girls to leave the orphanage and begin a new life together with their Aunt and Uncle.

Three of the Manole sisters with their Auntie Maricica

Stefan Darabus, our Regional Director for Central and Southern Europe, contributes to the new film, explaining “Any institution like Ion Holban should be closed. They do not offer family love. They do not offer what a child needs most which is to belong to a family, to have a mother and a father, to feel special.”

The film gives a balanced view of the process of deinstitutionalisation, pointing out the risks to children if the process is not properly supported but gives the last word on the future of the children in the Ion Holban to Claudia. “What they need is such a simple thing,” she says. “Parental love in the bosom of the family, rather than in the bosom of the State. But mainly they need to be accepted.”

E.U. Funds Used to Close Fifty Orphanages in Romania

EU funds will be used to close 50 Romanian orphanages

The Government of Romania has confirmed that it will use European Union funds to close 50 state orphanages and other residential institutions for children. The closures programmes will take place across the country, in seven out of eight regions, and include institutions for children with disabilities.

As part of Opening Doors for Europe’s Children, our pan-European campaign with Eurochild, Hope and Homes for Children has played a key role in securing EU funding for child protection reform across Europe and ensuring that the money is specifically ring-fenced for closing institutions and supporting families.

Adrian Oros, National coordinator of Opening Doors in Romania said, “This is an important step in the reform of the child protection system in Romania. The long-standing governmental declarations to close all institutions by 2022 are getting gradually translated into action. Especially commendable is the fact that a third of the old-type institutions in Romania that have been listed for closure by the Government in May 2017 include institutions for children with disabilities. This group of children make up almost 60% of all the children who remain in Romanian institutions. The time to ensure their right to live in more inclusive, supportive and caring communities is now.”

Although Romania has made great progress in reforming its child protection systems over recent decades, there are still 7,500 children living in the 191 remaining institutions. Johnny is one of these children. He loves football and being outside but he spends most of his time indoors because he uses a wheelchair and the orphanage where he lives has few ramps and no lifts. Johnny was separated from his younger brother and his father when his mother died and his family could no longer care for him without support.

Hope and Homes for Children is working to close the institution where Johnny lives by finding safe and loving family-based care for all the children living there. The news that EU funding is now available to support this and 49 other closure programmes marks a significant step towards the day when all children in Romania can grow up in families and not in orphanages.

Hope and Homes For Children; Romania. Deinstitutionalisation

In 2018, almost 6,500 children in Romania still live in institutions, which are inappropriate for their development.

Reports of sexual abuse, physical abuse, emotional abuse, child-trafficking and suicide, consistently appear in the media regarding the abandoned children in these institutions.

Over the past twenty years, Hope and Homes for Children, Romania, has closed 56 institutions, including the Nassau Foster Centre, and built and moved institutionalised children to one hundred and four family type homes.

http://www.hopeandhomes.org/news-article/mark-and-caroline-romania-honours/

 

Romanian Adoptee Defies The Odds To Complete A Degree

Alex with his parents, Walter and Heidi Kuch.
Alex was only eighteen years of age when he made his first trip to Romania to speak to the Parliament to advocate for the reopening of International Adoptions from Romania.
Alex with the PM at the NZ of the Year Gala

Alex Kuch and Prime Minister Jacinda Ardern when he was named a finalist at the Young New Zealander of the Year awards. 27 June 2018. 

When Romanian orphan Alex Kuch was adopted at age two, his new family was told he would never finish high school or lead a normal life.

This week, Alex finished his final semester of a Bachelor of Arts degree in Politics and International Relations with a minor in Sociology at the University of Auckland.

Now 23-years-old, Alex is an established children’s rights advocate and is invited to speak around the world. Next month, he will co-present research into the experiences of adoptees at a major international conference in Canada.

“My parents weren’t going to let a prediction determine who I was going to become,” Alex says. “While never pushing me, they always encouraged me to give my best in everything I did. My family is really proud, especially as I’m the first person in my family to go to university. I’m really looking forward to using my degree in the real world.”

Alex will be one of the youngest presenters at the sixth International Conference on Adoption Research in Montreal and has received a grant from the University of Auckland’s Vice-Chancellor’s Student Support Fund to attend.

His research, completed with Dr Rhoda Scherman from AUT, analyses the stories of other adoptees shared on the New Zealand-based I’m Adopted website.

“The stories have helped us to pull together the common themes of what adopted children go through. It’s valuable knowledge for agencies and families, for example knowing when to intervene or what to expect, and to provide better support.”

Alex was adopted in 1997 from an orphanage in Cluj- Napoca, Romania by a German couple. He also has a younger brother adopted by the same family. The family moved to New Zealand in 2006.

At the time of his adoption, a German psychologist advised Alex’s family that the emotional damage from spending his formative years in an orphanage meant he would never lead a normal life, complete high school, or have the social skills to integrate into society.

“The conditions weren’t the greatest. My parents were told that I had started to rock backwards and forward due to a lack of emotional and physical stimulation and I could not look people directly in the eyes.”

Alex received specialist support such as speech and fine motor therapy, and against all odds, has now completed high school and university.

“It was challenging, however the University of Auckland has been very supportive. I had a writer for exams as I still have some fine motor challenges. Also many of my assignments were tailored to reflect my advocacy work.”

Alex is passionate about lobbying the Romanian Government to re-open international adoptions, which were closed in 2001.

In an unusual twist, Alex met his birth mother on live television during a lobbying trip to his birth country. While speaking on a talk show about his adoption experience, producers blindsided him by bringing his birth mother and half siblings onto the stage.

Alex is now concentrating on his long-term aspiration is to establish a children’s rights consultancy that collaborates with different sectors to have a positive impact on the wellbeing of children.

In October Alex will speak in Brussels at the third Asia-Europe Foundation Young Leaders Summit on children’s rights and international adoptions.

Danelle Clayton | Media Adviser
Communications Office
Email: d.clayton@auckland.ac.nz

EPIC; Tackling Child Poverty and Social Exclusion in Romania

EPIC publishes policy memo on using EU funding sources to tackle child poverty

08/05/2018

The European Platform for Investing in Children (EPIC) has published a policy memo on the use of EU funding mechanisms to tackle child poverty and social exclusion in the EU. This memo is the first in a series of short policy memos aimed at policymakers, researchers and practitioners and focusing on topics relevant to child welfare.

Making use of structural funds and other funding sources to support investment in children

This EPIC policy memo, Tackling child poverty and social exclusion in the EU: How EU funding mechanisms can help, provides an overview of the various funding mechanisms available at EU level and how they can be used by Member States and NGOs to fund initiatives to help all children reach their potential.

Child poverty still remains a challenge across many EU countries. The latest Eurostat figures show that 26.4% of children in the EU were at risk of or experiencing poverty or social exclusion, ranging from 13.8% of young people aged 17 years or younger in Denmark, to 49.2 % of the same age group in Romania.

The European Commission Recommendation of February 2013 on ‘Investing in Children: breaking the cycle of disadvantage’ sets out expectations for the provision of services to children and recommends that Member States ‘mobilise relevant EU financial instruments’ in order to maximise available funding for child-centred initiatives.

Nonetheless, in 2015 the European Parliament noted that ‘the majority of Member States so far have given little attention to using EU structural funds to fight the alarming and still growing rates of poverty among children in the EU and promote their social inclusion and general well-being’, and recommended greater emphasis on the use of the European Structural and Investment Funds (ESIF) to support implementation of the Recommendation.

In addition to providing an overview of the main funding sources, the memo also provides examples of the use of funding streams in different Member States and links to the managing authorities for Member States.

EPIC supports Member States to invest in children

EPIC also provides a wide range of content focused on tackling childhood disadvantage, including a collection of Evidence-Based Practices from across Member States.

EPIC’s Country Profiles, available in English, French and German, also provide an overview of measures taken in each Member State to support investment in children, including key data on childhood poverty and disadvantage and innovative policy initiatives.

Future policy memos in this series will cover the provision of education for migrant and refugee children in Europe, and the current provision of paternal and parental leave in EU Member State

Concepte Actuale de Identitate Invechit- de Alex Kuch

Concepte actuale de identitate Invechit– de Alex Kuch

 

Concepte actuale de identitate neactualizat, de Alex Kuch

Adoptarea este un proces complex și una dintre provocările cele mai complexe în jurul adopțiilor este identitatea unui individ. Idei în jurul identității în adopțiilor au o varietate de puncte de vedere, chiar și instituții internaționale recunoscute, o astfel de UNICEF și Organizația Națiunilor Unite au luat pe opinii în care sugerează că, în special identitatea este limitată la locul geografic al nașterii unui individ, prin urmare, în (Declarația din drepturile copilului, 1959). Prin urmare, aceste organizații în ansamblu a ales să interpreteze toate cele 10 de articole, acei copii care au nevoie să rămână în țara lor de naștere. Ei consideră identitatea ca un concept static, în timp ce identitatea este construită social și este format de către individ și interacțiunile cu alte persoane a lungul timpului.

Această socio – autobiografie va analiza modul în care conceptele de identitate în special în căutarea sinelui de sticlă, ME și eu și racializing și modul in care fortele sociale mi-au modelat pentru a fi persoana care sunt acum si va investiga importanța sociologică a conceptelor.

Charles Horton a venit în lucrarea sa (Cooley, 1902) cu conceptul de sticlă auto în căutarea. Acesta conține trei concepte cheie; ne imaginăm cum se pare o altă persoană. Am la un nivel personal se poate referi cu siguranță la faptul că, mai ales din cauza romilor meu sau informal cunoscut sub numele de etnie țigănească, ceea ce îmi dă un ton mai inchisa a pielii. Ca urmare a acestui fapt îmi imaginez că cei mai mulți oameni care mă văd prima dată că, din cauza aspectului meu va crede că eu sunt de la una din următoarele țări, Orientul Mijlociu, India, Mexic sau Spania sau alte țări care sunt considerate a fi tonul pielii ofmy. Acest lucru este sprijinit în diferite cele mai noi cercetători, cum ar fi (Perkins, K, 2014), modul în care primul și al doilea imigranți simțit în Statele Unite.

De asemenea, ne imaginăm modul în care alții judeca aspectul cele. Toată lumea face acest lucru și mai ales cei care sunt marginalizați în societate. Acest lucru se întâmplă între diferitele culturi și de ori.

Eu personal am experimentat modul în care mi-am imaginat alții m-ar judeca, după ce a fost la televiziunea națională română și vorbesc despre povestea vieții mele și iertător mama biologică pentru mine abandonarea. M-am așteptat să fie șocat despre comportamentul meu pentru că am comportat într-un mod care a fost contra-cultură. Studii (Tice, D, 1992) au arătat că un comportament în public a avut un efect asupra modului greater- o imaginează sine și anticiparea unor viitoare întâlniri publice a crescut interiorizarea. Acest lucru cu siguranță a fost cazul pentru mine.

Dar nu am imagina că oamenii ar găsi în loc, de asemenea, o formă de confort în acțiunile mele, în special cei care au abandonat copiii lor și le-a dat la orfelinate, au existat numeroase cazuri în care persoanele în vârstă, în public exprimat acest lucru pentru mine. În cercetare, sa demonstrat că modul în care alții sunt vizualizate și efecte cum se simt cu privire la această hotărâre percepută (Shrauger, J, 1979) & (Aken, M, 1996) judecat.

De asemenea, ca urmare a hotărârii percepute afectează felul în care se simte despre ei înșiși, eu cu siguranță pot spune că m-am simțit copleșită de modul în care ma judeca oamenii din România într-un mod pozitiv și într-o oarecare măsură, chiar mi-a dat celebritate / statutul sfânt , cum ar fi oamenii cer să vorbească cu mine în public și cu o fotografie făcută cu mine. După cum sa menționat mai sus, studiile confirmă faptul că interacțiunea mai publică și anticiparea acest lucru crește interiorizarea, prin urmare, aceasta crește, de asemenea, modul în care s-ar simți hotărârea percepută (Tice, D, 1992)

Aceste tipuri de evenimente nu se întâmplă doar pentru mine ca individ, ci se întâmplă cu alte persoane, precum și care au fost în situații similare, în ciuda fiind influențate de diferite forțe sociale și diferite perioade de timp.

Conceptul de sticlă în căutarea auto-are o importanță sociologică enormă, mai ales în exemplul meu cum se simt adoptees despre ei înșiși, ca urmare a hotărârii percepute altora, prin urmare, un argument foarte de bază se poate face ca societatea ar trebui să fie informați cu privire la adopții și modul în care oamenii mai ales ar trebui să fie vorbit pentru toate părțile implicate și modul în care aceasta poate afecta și de a face oamenii se simt. Un studiu foarte recent (Eriksson, P, 2015) arată că părinții adoptivi sunt foarte mulțumiți de educație pre-adopție și în timp ce adoptarea a avut loc și este un proces foarte important.

George Herbert Mead în (Mead, G, 1982) a venit cu conceptele de mine și I, „I“ este o persoană care face parte independentă care opereaza inainte de un individ este conștient de faptul că există lumea din afara propriei lor de sine. „Eu“ este ca urmare a influenței altor persoane în societate.

Pentru mine personal am început să fie conștienți de faptul că există lumea din afara propriei mele de sine, la vârsta de 4 ani. Cercetare (Bloch, H, 1990) arată că acest lucru se întâmplă la vârsta este de 2 ani, dar începe de la vârsta persoanei se naște până la vârsta de 5 ani. Cu toate acestea (Cooley, 1902) susține că indivizii imagina cum lor de auto-aspect este judecat de către alții, dar acest lucru în mod clar nu este cazul pentru copii sub vârsta de 2, dar varys desigur si nu imagina cum este judecat aspectul lor și prin urmare, nu au un sentiment perceput de această hotărâre. Acest lucru poate fi văzut în mod clar de către copiii mici, deoarece, în general, pe cont propriu ei nu judeca unii pe alții și nu se simt judecat. Eu personal pot spune că la vârsta înainte de unul este conștient de lumea exterioară de sine lor. Cu toate acestea, după vârsta de 2 Me într-un individ ca (Mead, G, 1982) prevede este un rezultat al influențelor altor oameni în societate. Eu personal cu siguranță pot spune că pentru mine am fost mai mult influențat de familie și prieteni apropiați mai în vârstă am. Acest lucru este confirmat și de (Cooley, 1902) că, ne imaginăm cum alții vedea, judeca aspectul cuiva și, ca urmare au un sentiment perceput despre judecata făcută pe o persoană.

Rasializarea este o practică comună și noi toți au experimentat-o ​​și a făcut-o noi înșine. (Matthewman, S, 2013) definește rasializarea ca fiind „procesul prin care idei și credințe despre rasa, impreuna cu clasa si sex, forma relațiilor sociale; cu alte cuvinte, construcția socială a rasei.“Sau (Matthewman, S, 2013) definește rasializare ca„un proces social prin care „un grup este clasificat ca fiind o rasă și definită ca o problemă“

Am de multe ori cu experiență rasializarea mai ales că oamenii judecă cel mai adesea în cazul în care sunt de aspectul meu fizic și oamenii sunt cu adevărat șocat când le spun că sunt din Europa și adoptat de România de către părinți germani. Există aceste diferențe în ceea ce privește rasa si origine etnica.

.

Rasă Etnie
Moștenit – fizică Învățate – Social
Științific Subiectiv
Văzut Simțit
Proiectat Ales
Clasificare Identitate
Fix Fluid
Colonialism Post-colonialismului

Tabelul de mai sus prezintă câteva diferențe esențiale între rasă și etnie.

O caracteristică generală cheie este faptul că etnia este fluid și dinamic; Cu toate acestea, o mulțime de organizații internaționale susțin că o adopție internațională (adopțiile internaționale) daune identității adoptatului lui. Cu toate acestea, identitatea unei persoane nu depinde de țara de naștere, ci un factor, cum ar fi ceea ce a învățat în creștere și identitatea unei persoane se schimbă continuu și în curs de dezvoltare în timpul vieții lor.

Chiar și oamenii pot avea mai multe sau chiar un mix etniile, prin urmare, pot să mă numesc un român, german, neozeelandezul (kiwi) și până de curând în acest an nu ar lua în considerare România una dintre etniile mele, dar evenimente dramatice, cum ar fi sa se confrunte cu familia biologică dar chiar și mai inspectează orfelinate și aziluri mi-a dat o mai mare înțelegere în trecutul românesc și prezent și în formă de identitatea mea personală.

Conceptul de racializing are o importanță imensă sociologică pentru că noi toți judecăm pe alții de numeroși factori, cum ar fi etnia, credințele religioase și aspectul. Ca urmare a acestei anumite percepții iau în evidență și să dea naștere la putere a oamenilor se afirmă în detrimentul altora. Un exemplu în acest sens pentru mine a fost că, atunci când am fost adoptat, un unchi a spus „Voi adopta Alex, cum nu știi că el nu va deveni un hoț / criminal“, care a fost rasializarea pentru că am fost din România și va fi adoptat , care a avut și are încă un stigmat rău în ceea ce privește crima. În ciuda faptului că eu fost în România de mai multe ori în diferite părți, nu am mai experimentat nici o crimă și a fost tratat cu cel mai mare respect.

Prin urmare, în rezumat identitate este un concept complex, mai ales în Adopții. Cu toate acestea, argumentele de la instituții, cum ar fi Organizația Națiunilor Unite și în special UNICEF, care daune adopțiile internaționale cauze la identitate ca urmare a unei persoane părăsesc țara de naștere este un punct bazat foarte rasial de vedere și a identității ca puncte de vedere fixe. Cu toate acestea identitatea constau în mult mai mult, cum ar fi discutat mai devreme Me și eu, sinele individuale și influența sinelui de către societate. Looking Conceptul de sticlă de sine în cazul în care punctele de vedere, percepția și judecățile altora afectează căile unui individ se raportează la el sau ea.

Ceva ce ar fi bine pentru a investiga ar fi pentru aceste organizații să facă mai multe cercetări calitative și cantitative în modul în care, de fapt, în instituțiile mele orfelinate de caz, efecte de copii sau să se uite la cercetare existente, deoarece acestea nu sunt soluții permanente pentru copii pe termen lung.

Pe lângă faptul că rasializarea este foarte critică și aceste instituții susțin adesea că anumite etnii sunt mai problematice decât altele, dar nu este etniile, dar modul în care indivizii au fost tratate; prin urmare, experiențele lor personale, care formează identitatea lor, care de multe ori au fost de natură psihologică și fizică.

Prin urmare, în general pentru mine identitatea mea a fost afectată de adopție, dar și-a extins experiențele mele personale și de fapt îmi permite să interacționeze mai bine cu oameni de diferite etnii, din cauza gama mea de experiențe.

numărul de cuvinte: 1619 

Referințe 

Aken, M., Lieshout, A., & Haselager, G. (1996). Competența adolescenților și reciprocitatea de auto-descrieri și descrieri ale acestora furnizate de către alții. Jurnalul Tineretului și Adolescence,  25 (3), 285-306.

Bloch, H. & Bertenthal, BI (1990). Senzitivomotor Organizații și Dezvoltare în pruncie și timpurii Proceedings din copilarie de cercetare NATO avansată Atelier de lucru pe senzitivomotor Organizații și dezvoltare în fază incipientă și timpurie copilarie Chateu de Rosey, Franța  (seria NATO ASI Seria D, comportamentale și științe sociale;. 56) . Dordrecht: Springer Olanda.

Cooley, & Aut. (1922). Natura umană și ordinea socială .

Eriksson, P., Elovainio, M., Mäkipää, S., Raaska, H., Sinkkonen, J., & Lapinleimu, H. (2015). Satisfacția părinților adoptivi finlandezi cu statutară consiliere pre-adoptare în adopțiile internaționale. Jurnalul European de Asistență Socială,  18(3), 412-429.

Matthewman, S., Vest-Newman, Catherine Lane, & Curtis, Bruce. (2013). Fiind sociologică  (2nd ed.). Basingstoke: Palgrave Macmillan.

Mead, G., & Miller, David L. (1982). Individul și sinele social: opera lui George Herbert nepublicata Mead . Chicago: University of Chicago Press.

Perkins, K., Wiley, S., Deaux, K., & Zárate, Michael A. (2014). Prin care Looking Glass? Surse Distinct de respect public si respectul de sine Printre Imigranti primul si a doua generație de culoare. Diversitatea culturală și etnică Psihologie minoritare,  20 (2), 213-219

Shrauger, J., Schoeneman, T., & Hernstein, R . J. (1979). Vedere interacționistă simbolică a conceptului de sine: prin oglindă întunecat. Psychological Bulletin, 86 (3), 549-573.

Tice, D., & Miller, Norman. (1992). Auto-Concept Schimbarea și auto-prezentare: Looking Glass Sinele este de asemenea o lupa. Jurnalul de Personalitate și Psihologie Socială,  63 (3), 435-451.

Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite  Sesiunea 14  Rezoluția  1386Declarația drepturilor copilului A / RES / 1386 (XIV)  20 noiembrie 1959. Adus de 2015-10-29.

Mesaj de navigare