Adoptarea Legislatiei

Romania Reborn; 8 Things You Should Know About Romania’s Child Welfare System

Posted on by adelerickerby

8 Things You Should Know about Romania’s Child Welfare System

ARFOreportcover.jpg

In November 2017, the Romania Without Orphans Alliance (ARFO) published its annual report on the condition of children living in Romania’s child welfare system. An English-language version came out in January.

The 24-page report—beautifully designed with photos, charts, data, and analysis—provides a devastating look at the state’s care for parentless children. We’re quite proud of this body of work as a reflection on ARFO, which we helped found, and which our supporters have helped fund.

Here are eight quick takeaways from the report;

1. Child abandonment is an ongoing and serious problem.

Although Romania’s population is declining, the number of children entering its child welfare system has stayed steady at around 10,000 per year. ARFO uses government data to show that it’s not just poor areas driving this problem. The capital counties of Bucharest-Ilfov made the top-10 list for both numbers of children in the system and for percentage of children in institutions. One sector of Bucharest had an alarming 59% of children in its system housed in institutions.

2. Most children who enter the system remain there until adulthood.

Of the 10,000 children abandoned each year, around 6,000 will stay in state care. “On paper, Romania’s Child Protection System offers a child temporary intervention until they are reintegrated into their biological family, or placed in an adoptive family,” ARFO president Liviu Mihaileanu writes. “In reality, this ‘temporary intervention’ usually lasts until they become an adult.”

3. Adoptions are all too rare.

A chart from the ARFO report shows the decline in adoption.

In 2016, only 788 children were adopted in Romania—a mere 1.3% of children in the system. This was the second-lowest number on record since at least 2000, but numbers are abysmal across the board. ARFO cites an anti-adoption bias from many state workers, who look askance at the practice of putting children in legal placement with families who want to adopt them.

A chart from the ARFO report shows the decline in adoption.

4. Even when families are available, the state keeps children in orphanages.

State workers often view children in orphanages as “solved cases,” with no further intervention or family placement needed. Sometimes they actively fight the removal of children from institutions. The ARFO report contains a firsthand account from one NGO worker who requested to take a child from an orphanage into placement. Not only was she denied, but her NGO’s work at the orphanage was threatened.

A 2016 law requires the government to declare abandoned children legally adoptable after 6-12 months, depending on circumstances. Yet this law is simply being ignored by case managers. Over a year later, only 1.5% of the children in Romania’s institutions have been declared adoptable.

Adoptability stats from the ARFO report. The number of adoptable children in institutions is especially troubling, given how clearly institutionalization is proven to harm children.

Adoptability stats from the ARFO report. The number of adoptable children in institutions is especially troubling, given how clearly institutionalization is proven to harm children.

“Case managers usually work for the same local government agency that is receiving funds to house the children,” ARFO notes. “Therefore, one may conclude that such a practice is intentional to secure staff and funding.” ARFO calls for legal sanctions against workers who fail to carry out the law, and who misinform and intimidate families seeking to remove children from institutions.

5. Children suffer from moves within the system.

ARFO decries the trauma of moving children in state care from place to place. They are especially concerned about the practice of placing children in foster families until age 3, then moving them to orphanages. Under Romanian law, no child under 3 may be placed in an institution, so the government often “rotates out” children when they get older. ARFO recommends a ban on moving a child from family care to an institution, except in exceptional circumstances.

ARFO5years.jpg

6. The state has no minimum standards governing family placement.

The government was supposed to publish standards in 2012 for family placement, the practice where children are placed with an unpaid foster family or birth relatives. Five years later, there are still no standards. Failing to evaluate and oversee children placed with birth relatives is dangerously negligent. ARFO recommends that the state create minimum standards as quickly as possible.

7. The state holds charities to strict standards its own agencies don’t meet.

The report notes: “While NGOs are not permitted to function in Romania without a license, only 17% of public social services are licensed. The rest function without meeting the minimum standards that all NGOs must meet to provide the same services.” ARFO decries the state’s monopoly over child welfare, where NGOs’ contracts can be canceled at will. The report calls for greater cooperation between the state and charities.

8. A number of positive developments have laid the groundwork for change.

ARFOadopterschart.jpg

It’s not all bad news. First, the number of families certified to adopt is rising (currently over 2,600 families), indicating a growing interest in adoption. Second, the state has developed a list of “hard-to-place” children, allowing prospective families to view their profiles, which humanizes the process and encourages adoption of hard-to-place children. Third, the growing number of adoptions to Romanians abroad could provide the foundation for re-opening intercountry adoption. With real reforms, Romania could do much better for its children.

Support the work of ARFO by giving to our “Romania Without Orphans” fund.

Andreas Elgard; Voluntariatul

Posted on by adelerickerby

Screen Shot 2020-03-16 at 07.13.21Abandonat în spital de la 4 săptămâni, Andreas este unul dintre cei mai inteligenți oameni pe care îi cunosc și mă bucur tare mult să văd tineri ca el încercând să facă România bine. Face voluntariat de la 14 ani și luptă din răsputeri pentru drepturile copiilor din centrele de plasament. Din păcate, războiul cu autoritățile este unul lung și crâncen. Dar el nu se lasă, tocmai pentru că știe foarte bine toate abuzurile care se petrec în sistem. Statul român i-a refuzat dreptul la o familie, educatorii mușamalizau abuzurile sexuale din centrul în care era plasat și o mulțime de alte nereguli de acest fel. Iar normal ar fi ca astfel de lucruri să nu se mai întâmple. Pentru că ele încă au loc și în 2019.

Vă invit să descoperiți povestea unui tânăr de doar 24 de ani care a demonstrat că se poate. Astăzi e președintele Consiliului Tinerilor Instituționalizați din România, expert recunoscut internațional în drepturile copilului, în echipele ONU și SOS Satele Copiilor, dar și formator de asistenți sociali.

DaddyCool: Salut, Andreas. Spune-ne puțin despre tine. Cine ești, la ce vârstă ai fost abandonat și cu ce anume te ocupi în prezent?

Andreas: Salut, Robert! Sunt un tânăr de 24 de ani care încearcă să facă bine pentru semenii săi. Am deschis ochii în sistemul de protecție a copilului, adică sunt în sistem de la 4 săptămâni. Practic, de la naștere.

Lili, cea care mi-a dat viață, m-a abandonat imediat după ce a ieșit din spital. De la spital am fost tranferat la leagănul de copii din Timișoara, iar de acolo am fost transferat la Casa de Copii nr. 4 din Lugoj, județul Timiș. Am „locuit” în acea casă de copii până la vârsta de 4 ani și 6 luni. Țin minte că am fost transferat la Checea în Decembrie, 12 decembrie 1999. De atunci casa de copii nr. 1 din Checea este casa mea.

În prezent sunt asistent social, formator și lucrător de tineret. Din Decembrie 2017 sunt președintele Consiliului Tinerilor Instituționalizați, structura națională de reprezentare a copiilor și tinerilor abandonați din România.

 „Regret că am cunoscut-o pe cea care m-a născut și m-a abandonat la ieșirea din spital. Nu sunt supărat pe ea. Nu cunosc sentiment pentru ea.”

DaddyCool: Ți-ai cunoscut vreodată familia sau vreuna dintre rude?

Andreas: Da, mi-am cunoscut. La vârsta de 14 ani am cunoscut-o pe Lili și pe mama ei. Am vorbit cu administratorul fundației „Siguranța pentru Copii în România” și l-am rugat să mă ajute să o găsesc pe Lili. Îi cunoșteam numele, dar nu puteam să asociez numele ei cu o față de om. Am cunoscut-o într-o zi de Sâmbătă, la prânz. Nu era acasă, dar a fost chemată urgent ca să își cunoască băiatul abandonat. Așa îmi zicea mama ei.

Regret că am cunoscut-o, nu ținem legătura. Nu pot să zic că sunt supărat pe ea, nu pot să zic că o urăsc sau, Doamne ferește, că o iubesc. Nu cunosc sentiment pentru ea, poate că nici nu vreau. Îmi este bine fără ea. Dacă 24 de ani nu m-a căutat, nu vreau să forțez nimic. Un lucru este cert, copiii mei nu vor crește în casa de copii! Promit!

Academia de voluntariat Elgard Andreas 2

„La duș ne era frică să mergem pentru că băieții mai mari ne atingeau și ne abuzau sexual. Educatorii știau, dar aveau nevoie de ei ca să se <ocupe> de noi cât stăteau la țigară și cafea!”

DaddyCool: În ce casă de copii ai crescut?

Andreas: Am crescut la casa de copii nr. 4 din Lugoj și la casa de copii nr. 1 din Checea.

La vârsta de 4 ani am fost transferat la fundația „Siguranța pentru Copii în România”, în comuna Checea. Aici, în fundație, am fost sprijinit să mă descopăr, am fost încurajat să învăț și să mă dezvolt. Am crescut în condiții mult mai bune decât la Lugoj, unde eram 120 de copii îngrămădiți în camere uriașe, în paturi cu etaje și în frig.

Mâncarea era cea mai de preț. Toți copiii ascundeau colțuri de pită sub pernă. Ne ascundeam jucăriile ca să nu fie furate. La duș ne era frică să mergem pentru că băieții mai mari ne atingeau și ne abuzau sexual. Educatorii știau, șefa de centru știa și ea, dar aveau nevoie de băieții mai mari ca să se „ocupe” de noi cât stăteau ele la țigară și la cafea. Așa că era legea junglei în centrul de la Lugoj.

DaddyCool: Ce ai schimba în acest moment la România?

Andreas: Cred că aș schimba din funcție pe toți șefii de instituții cu o vechime mai mare de 8 ani pe post. Oamenii aceștia ajung să creadă că instituția este a lor, că ei pot să facă legea acolo și, mai presus de toate, ajung să creadă că ei sunt dumnezeii copiilor abandonați.

Aș muta focusul de pe angajații din sistem pe copiii din sistem. Aș crea un mecanism de dialog între copiii și tinerii abandonați și autoritățile locale, județene și naționale, în vederea îmbunătățirii calității vieții copiilor abandonați din România. Măcar atât să facă cei care trăiesc pe spatele nostru!

 „Adesea rămân fără lucruri de care am eu nevoie, ca să îi ajut pe alții…”

DaddyCool: Care sunt, pe rând, calitatea și defectul tău cea/cel mai mare?

Andreas: Cred că defectul meu este că nu pot să refuz să ajut pe cineva care are nevoie de ajutor. Spun asta pentru că adesea rămân fără ceea ce am eu nevoie ca să îi ajut pe alții. Nu știu de ce, dar așa este! 😊 Calitatea mea, hmm, nu m-a întrebat nimeni până acum. Nu știu să îți răspund. Îi las pe alții să răspundă la întrebarea asta.

„Mă inspiră oamenii cu O mare. Oamenii care înțeleg să facă bine un sistem, dar din interior. Tu ești unul dintre ei, sincer.”

DaddyCool: Cred că inteligența și perseverența sunt calitățile tale mari. Mie îmi place tare mult și spiritul tău justițiar. Te inspiră cineva în acest moment?

Andreas: Ooo da, ești unul dintre ei, sincer. Cel mai tare mă inspiră oamenii cu O mare, oamenii care înțeleg să facă bine un sistem din interior. De exemplu, domnul Ștefan Dărăbuș – Directorul „Hope and Homes for Children” sau Rita Pierson – o directoare de școală din USA care a spus la TEDx că „toți copiii au nevoie de  niște campioni”. Așa este, campionii mei sunt Marianne și Dr. Lutwig Herbold, oamenii care mi-au oferit o șansă pentru o viață mai bună, dar și Eva și Fleming Elgard Jensen, familia daneză care și-a dorit să mă adopte, însă statul nostru minunat de tâlhar mi-a interzis asta!

Nu o să uit expresia judecătoarei. Era așa de fericită că mi-a făcut rău și, practic, mi-a interzis dreptul la o familie.

Din fericire, Familia Herbold mi-a oferit o șansă și m-au luat la Checea. Ei mă inspiră zi de zi, ei mă încurajează să îmi finalizez studiile de masterat și să mă înscriu la doctorat!

DaddyCool: Ce s-a întâmplat cu procesul de adopție? De ce nu a mai avut loc?

Andreas: Statul român a decis să interzică adopțiile internaționale. Practic, au decis să interzică un drept fundamental, dreptul la familie. Trebuia să fiu adoptat de familia Elgaard Jensen din Copenhaga, Danemarca. Am fost la ei foarte des, voiau să fiu băiatul lor. Aveau deja 2 băieți, ambii studenți, unul la Medicină și celălalt la Drept. Aveau o situație bună și voiau să mă adopte. Bunica daneză a suferit foarte mult, ea își dorea să fiu nepotul ei. A decedat la scurt timp după ultima mea vizită în Copenhaga.

DaddyCool: Cine te-a îndrumat cel mai mult/ cel mai bine pe perioada copilăriei/ adolescenței?

Andreas: În perioada copilăriei, nimeni. Nu țin minte să mă fi ajutat cineva să depășesc trauma separării de familia Elgard Jensen, familia mea din Danemarca. Totul s-a întâmplat atât de rapid, încât cred că am dezvoltat un fel de mecanism de reziliență. Am acceptat faptul că nu o să îi mai văd. La Checea, nemții – cum le spuneam noi, s-au ocupat ca să nu ne lipsească nimic. Ne-au creat un mediu apropiat de cel dintr-o familie normală.

Academia de voluntariat Elgard Andreas 3

În adolescență m-a ajutat foarte mult doamna psiholog de la fundație. Este un om foarte apropiat de noi toți. Tata Dani, administratorul fundației, m-a ajutat foarte mult să mă focusez pe un drum în viață. Voiam să fac foarte multe lucruri, eram împrăștiat și m-am pierdut încercând să îi ajut pe alții. Nu m-am ocupat de mine, încă mi-e greu să mă pun pe primul loc, dar el m-a ajutat cu sfaturi și mi-a redat încredere și stima de sine. M-a sprijinit să plec în schimburi de expriență în țări din UE și asta m-a ajutat să fiu omul de azi.

„Voluntariatul înseamnă o serie de oportunități de dezvoltare personală. Am învățat o mulțime de lucruri care mă ajută acum. Sunt omul de azi fiindcă fac asta de la 14 ani.”

DaddyCool: Ce înseamnă voluntariatul pentru tine?

Andreas: Voluntariatul a însemnat pentru mine o serie de oportunități de dezvoltare personală, dezvoltare de deprinderi și de viață independentă.

Odată cu începerea liceului la Timișoara, am început să fac voluntariat la Fundația Student Plus de acolo. Îi învățam limba engleză pe bunicii din Academia Seniorilor, am fost implicat în proiecte europene și am învățat o mulțime de lucruri care mă ajută și acum.

A urmat Consiliul Local al Tinerilor Timișoara, unde am fost votat președinte al comisiei sociale. Apoi m-am implicat în alte proiecte europene. Astfel, în anul 2017, am fost angajat la Fundația Județeană pentru Tineret Timiș ca formator. O experiență foarte frumoasă. Am învățat într-un ritm alert să scriu proiecte europene, să susțin cursuri/ seminarii și am fost implicat în echipa care pregătea candidatura orașului Timișoara la Capitala Europeană a Tineretului. Apoi am fost ales Președinte al Consiliului Tinerilor Instituționalizați și m-am mutat la București pentru a mă ocupa de CTI.

„Vreau ca toți tinerii din sistem să își cunoască drepturile pentru a se apăra de cei care vor să le facă rău! Asta mă motivează!”

DaddyCool: Ce anume te-a determinat să începi să ajuți copiii din medii defavorizate și alți oameni care au nevoie de ajutor?

Andreas: Din nevoia și dorința  de a schimba câte ceva la sistemul de protecție a copilului din România. Mă bucur că am reușit alături de echipa mea din CTI, dar și alături de partenerii CTI, să convingem autoritățiile să mute focusul de pe angajații din sistem pe copiii din sistem. Sper să se țină de cuvânt, să majoreze indemnizațiile și să îmbunătățească condițiile de trai din sistem.

DaddyCool: De la un copil crescut în orfelinat, ai ajuns să fii parte importantă din Consiliul Tinerilor Instituționalizați și să faci o mulțime de evenimente dedicate copiilor din centrele de plasament. Ce te motivează în fiecare zi?

Andreas: Vreau să conectez copiii și tinerii din centre cu instituțiile care trebuie să își facă treaba în interesul superior al copilului! Vreau ca toți tinerii din sistem să își cunoască drepturile pentru a se apăra de cei care vor să le facă rău! Asta mă motivează!

DaddyCool Academia de voluntariat Elgard Andreas 5

DaddyCool: Dacă ai descrie viața și activitatea ta din prezent într-un singur cuvânt, care ar fi acela?

Andreas: Rollercoaster.

DaddyCool: Care e partea bună a voluntariatului și care este cea mai puțin bună?

Andreas: Partea bună este că înveți multe lucruri prin educație non-formală. Înveți să relaționezi cu oameni din întreaga lume, afli la ce ești bun și faci bine comunității din care faci parte.

Partea mai puțin bună este că sunt ONG-uri care se folosesc de voluntari pentru activități pentru care, în mod normal, ar trebui să plătești pe cineva.

„Conferința VREAU ACASĂ a fost un vis a devenit realitate! Anul trecut, la Baia Mare, am organizat acest eveniment, unde au participat peste 110 tineri și educatori din sistemul de protecție. Promit că la anul vor fi mai mulți tineri și instituții europene la masa discuțiilor.”

DaddyCool: Cât de mult ți-a schimbat voluntariatul percepția asupra vieții?

Andreas: Sunt Andreas de azi deoarece am făcut voluntariat încă de la 14 ani.

DaddyCool: Povestește-mi un episod care va rămâne pentru totdeauna în inima ta.

Andreas: Conferința „Vreau Acasă”. Un vis a devenit realitate! Anul trecut, la Baia Mare, am organizat acest eveniment, unde au participat peste 110 tineri și educatori din sistemul de protecție. La fel, organizații și instituții de stat, aflate într-un prim proces de dialog, structurat între tinerii instituționalizați și autoritățile statului. A fost o experiență foarte frumoasă, un stres teribil pentru organizare, dar a meritat!

Academia de voluntariat Elgard Andreas DaddyCool Vreau Acasa

Tinerii au spus ceea ce nu le place la sistem, am venit cu propuneri pentru îmbunătățire și au mai scăpat de frustrări și supărări. Au înțeles faptul că noi suntem aici ca să îi ascultăm și să îi ajutăm. Promit că la anul va fi mai bine, cu mai mulți tineri și instituții europene la masa discuțiilor. Îți mulțumesc pentru ajutor, ne-ai ajutat foarte mult!

„Nu am bani pentru tot ceea ce am nevoie, dar mă descurc. Nu mă plâng. Iubesc ceea ce fac!”

DaddyCool: Pentru nimic. Nu am făcut mare lucru, sincer. Sprijin cauzele în care cred. Cât de greu e să mobilizezi sponsorii și cum îi aduci alături de tine pentru a pune în practică toate proiectele gândite?

Andreas: Nu îmi este greu. Odată ce vrei să faci ceva, odată ce crezi atât de mult în ideea ta și crezi că ceea ce faci va avea impact asupra celor pentru care lucrezi, vin și resursele de care ai nevoie.

Academia de voluntariat Elgard Andreas 4

DaddyCool: Tu din ce te întreții?

Andreas: Bună întrebare, că tot vorbeam despre voluntariat. 🙂 Lucrez într-un proiect European. Sunt co-formator într-un curs care îi pregătește pe cei 120 de asistenți sociali și alți profesioniști din sistem să lucreze cu tinerii care vor părăsi sistemul și vor ieși din îngrijire. Îmi place ceea ce fac. Era să uit, din Decembrie 2018 lucrez în grupul de lucru al ONU pentru rezoluția ONU privind protecția copiilor fără părinți. Voi lucra cu ei pe parcursul anului 2019.

Mă descurc, nu mă plâng. Nu am bani pentru tot ceea ce am nevoie, dar iubesc ceea ce fac!

„Am regizat două filme de scurt-metraj, am fost producătorul unui film foarte reușit pentru antidrog și am regizat primul spectacol de teatru al departamentului de asistență socială din facultatea la care studiez.”

DaddyCool: Știu că ești pasionat de artă. Povestește-mi despre proiectele pe care le-ai făcut în acest sens.

Andreas: Am regizat două filme de scurt-metraj, am fost producătorul unui film foarte reușit pentru antidrog și am regizat primul spectacol de teatru al departamentului de asistență socială din facultatea la care studiez. A fost interesant să lucrez cu profesorii mei din facultate. Să le zic eu ce să facă! 😊 A ieși un spectacol chiar reusit!

Acum lucrez la un nou proiect, un spectacol de teatru pentru ziua mamei. Te invit cu drag la spectacol. Pregătesc alături de echipa mea a doua ediție a galei „MAMA” și alte proiecte culturale pentru tinerii din sistem.

DaddyCool: Voi fi acolo, mai ales că voi prezenta evenimentul. 🙂 Care este cel mai mare vis al tău?

Andreas: Visul meu este să înființez centre pentru dezvoltarea deprinderilor de viață independentă în cel puțin 6 județe din țară. Sunt sigur că voi reuși anul acesta! Am o echipă foarte bună în consiliul director și mă bucur că partenerii CTI ne sunt alături în demersurile noastre.

DaddyCool: Ce le-ai spune tuturor tinerilor care ar vrea să facă voluntariat? Le recomanzi sau nu experiența?

Andreas: DAAAA! Dacă vrei să te faci bine, dacă vrei să ajuți și să schimbi ceva în comunitatea ta, implicăt-e! Fă voluntariat.

DaddyCool: Cum ar putea oamenii să te ajute, dacă ar vrea să îți fie alături?

Andreas: Să mă contacteze la 0786 336 068 sau pe email la adresa andreas@consiliultinerilor.ro. Este mereu nevoie de ajutor!

Dacă vor să joace în spectacolul nostru de 8 martie, chiar avem nevoie de actori. 😊

ACADEMIA DE VOLUNTARIAT este un proiect editorial semnat DaddyCool, menit să aducă în fața voastră povești incredibile de viață, ale unor oameni de tot felul, care și-au dedicat o mare parte din timp (dacă nu chiar tot) copiilor din medii defavorizate, mediului, animalelor abandonate, mamelor victime ale violenței domestice, bătrânilor etc.

E un proiect cu planuri foarte mari de viitor și sper din suflet să vă inspire să alegeți acest drum pentru că VOLUNTARIATUL poate fi un mod de viață, o cale spre o viitoare carieră, o revelație, o menire.

De ce i-am spus ACADEMIE? Pentru că fiecare dintre oamenii pe care vi-i voi prezenta pe parcursul anului 2019 ne va preda o lecție frumoasă de empatie, de ajutor necondiționat, de bunătate. Toți vor fi un exemplu de la care vom avea multe de învățat, iar împreună vor forma ACADEMIA DE VOLUNTARIAT, locul în care se adună toți oamenii buni ca să facă lumea din jurul lor un loc un pic mai bun.

Vă invit să citiți și despre PROIECTELE MELE DE VOLUNTARIAT, CARITABILE, pe care le-am conceput sau în care m-am mai implicat!

Ne vedem pe Facebook și pe Instagram, unde v-am pregătit alte lucruri la fel de interesante, atât pe partea de PARENTING sau LIFESTYLE, cât și pe partea de TRAVEL!

Alex Kuch; How International Adoption Changed My Life

Posted on by adelerickerby

La mulți ani, în familie!

Posted on by adelerickerby

Screen Shot 2020-03-16 at 07.13.21

La mulți ani, în familie!
În urmă cu doar câțiva ani, România a început o afacere jegoasă și ilegală!
A interzis adopția copiilor abandonați de niște oameni iresponsabili și ajunși pe mâna și la mila altor oameni iresponsabili!
Eu, la vârsta de 4 săptămâni după naștere, pe care o regret uneori, am fost abandonat la casa de copii nr 4 din Lugoj, județ Timiș. M-am născut la data de 6 iulie 1994, în orașul Jimbolia – Timiș, ea, Lili, a avut postpartum, a vrut să scape de mine. Măsa (mama Lilianei), m-a dat la casa de copii.
La Lugoj, o fundație daneză organiza anual o serie de vizite la familiile din Danemarca care își doreau un copil de sărbători.
Am fost unul dintre norocoșii acelui proiect. Am fost primit la o familie din Copenhaga, familia Elgard Jensen, ambii angajați ai Casei Regale Daneze.
Aveau doi băieți, unul student la medicină iar celălalt student la drept. O familie foarte frumoasă, care a dorit să mă înfieze.
Au început demersurile pentru adopție, aveam 4 ani, știam că voi fi al lor, știam că voi fi Danez, îmi doream să scap de cei 120 de copii din casa aia urâtă, murdară și administrată de oameni răi care mă /ne băteau fără motive serioase!
Am fost amăgit, mi s-a promis o familie, eram sigur că voi fi adoptat. Am fost în tribunal sau la judecătorie, nu știu exact, am fost întrebat dacă vreau să fiu adoptat de Eva și de Fleming, am spus primul meu DA hotărât, apoi m-au scos din sală.
După câteva minute mi s-a spus că mă întorc la Lugoj, pentru o perioadă.
Așa a fost, o perioadă scurtă pentru că în decembrie 1999 am fost vizitat de familia Herbold, din Germania, ei doreau să deschidă la Checea o casă de copii de tip familial. M-au primit în casa lor. A fost foarte frumos, a fost cald, aveam de mâncare și nu trebuia să mă grăbesc când mâncăm, puteam să dorm fără să fiu atins de băieții mai mari și am spus pentru prima data “mama”, din păcate unei persoane care nu merita!
La Checea, Fundația Siguranța pentru Copii în România, a devenit casa mea, a devenit locul unde mă simt în siguranță și apreciat pentru ceea ce fac.
Am 24 de ani, am absolvit facultatea de Asistență Socială și mai am doar 6 luni până la finalizarea disertației. Vreau să studiez mai mult, am decis ca după finalizarea masteratului să mă înscriu la doctorat.
În anul 2017, ajutat de 2 prieteni, am înființat un ong, YouHub Association, iar în luma decembrie 2017 am fost ales președinte al Consiliul Tinerilor Instituționalizați, structura națională de reprezentare a copiilor și a tinerilor abandonați din România.

Misiunea mea este promovarea și protecția drepturilor copilului, adopția este un drept fundamental prin dreptul la familie. Guvernul României, încurajat de o baroneasă, a blocat adopția internațională pe motiv că s-ar fi făcut trafic de organe. S-au făcut verificări, anchete și alte cele și… nimic!
Nu înțeleg implicarea lui Țiriac în povestea asta! Dar un lucru este sigur, România se laudă la această oră cu 57.000 de copii abandonați, 19.000 de copii în case de copii!
Suntem o statistică? Sau suntem oameni care am putea să ne schimbăm povestea dacă am fi sprijiniți în sensul acesta, către o viață independentă, demnă și mai bună!

În luna ianuarie, legea adopției ar trebui să fie discutată la camera deputaților, a fost votată unanim la Senat. Sper că articolul care privește redeschiderea adopției internaționale să fie votat și astfel să se ofere șansa la o familie tuturor copiilor abandonați!
#VreauAcasa #adopția
Veți înțelege mai multe din reportaj!

https://andreaselgardjensen.ro/2019/01/02/la-multi-ani-in-familie/

Concepte Actuale de Identitate Invechit- de Alex Kuch

Posted on by adelerickerby
man in black hoodie sitting on brown couch
Photo by cottonbro on Pexels.com

Concepte actuale de identitate Invechit- de Alex Kuch

postat pe de adelerickerby

Concepte actuale de identitate neactualizat, de Alex Kuch

Adoptarea este un proces complex și una dintre provocările cele mai complexe în jurul adopțiilor este identitatea unui individ. Idei în jurul identității în adopțiilor au o varietate de puncte de vedere, chiar și instituții internaționale recunoscute, o astfel de UNICEF și Organizația Națiunilor Unite au luat pe opinii în care sugerează că, în special identitatea este limitată la locul geografic al nașterii unui individ, prin urmare, în (Declarația din drepturile copilului, 1959). Prin urmare, aceste organizații în ansamblu a ales să interpreteze toate cele 10 de articole, acei copii care au nevoie să rămână în țara lor de naștere. Ei consideră identitatea ca un concept static, în timp ce identitatea este construită social și este format de către individ și interacțiunile cu alte persoane a lungul timpului.

Această socio – autobiografie va analiza modul în care conceptele de identitate în special în căutarea sinelui de sticlă, ME și eu și racializing și modul in care fortele sociale mi-au modelat pentru a fi persoana care sunt acum si va investiga importanța sociologică a conceptelor.

Charles Horton a venit în lucrarea sa (Cooley, 1902) cu conceptul de sticlă auto în căutarea. Acesta conține trei concepte cheie; ne imaginăm cum se pare o altă persoană. Am la un nivel personal se poate referi cu siguranță la faptul că, mai ales din cauza romilor meu sau informal cunoscut sub numele de etnie țigănească, ceea ce îmi dă un ton mai inchisa a pielii. Ca urmare a acestui fapt îmi imaginez că cei mai mulți oameni care mă văd prima dată că, din cauza aspectului meu va crede că eu sunt de la una din următoarele țări, Orientul Mijlociu, India, Mexic sau Spania sau alte țări care sunt considerate a fi tonul pielii ofmy. Acest lucru este sprijinit în diferite cele mai noi cercetători, cum ar fi (Perkins, K, 2014), modul în care primul și al doilea imigranți simțit în Statele Unite.

De asemenea, ne imaginăm modul în care alții judeca aspectul cele. Toată lumea face acest lucru și mai ales cei care sunt marginalizați în societate. Acest lucru se întâmplă între diferitele culturi și de ori.

Eu personal am experimentat modul în care mi-am imaginat alții m-ar judeca, după ce a fost la televiziunea națională română și vorbesc despre povestea vieții mele și iertător mama biologică pentru mine abandonarea. M-am așteptat să fie șocat despre comportamentul meu pentru că am comportat într-un mod care a fost contra-cultură. Studii (Tice, D, 1992) au arătat că un comportament în public a avut un efect asupra modului greater- o imaginează sine și anticiparea unor viitoare întâlniri publice a crescut interiorizarea. Acest lucru cu siguranță a fost cazul pentru mine.

Dar nu am imagina că oamenii ar găsi în loc, de asemenea, o formă de confort în acțiunile mele, în special cei care au abandonat copiii lor și le-a dat la orfelinate, au existat numeroase cazuri în care persoanele în vârstă, în public exprimat acest lucru pentru mine. În cercetare, sa demonstrat că modul în care alții sunt vizualizate și efecte cum se simt cu privire la această hotărâre percepută (Shrauger, J, 1979) & (Aken, M, 1996) judecat.

De asemenea, ca urmare a hotărârii percepute afectează felul în care se simte despre ei înșiși, eu cu siguranță pot spune că m-am simțit copleșită de modul în care ma judeca oamenii din România într-un mod pozitiv și într-o oarecare măsură, chiar mi-a dat celebritate / statutul sfânt , cum ar fi oamenii cer să vorbească cu mine în public și cu o fotografie făcută cu mine. După cum sa menționat mai sus, studiile confirmă faptul că interacțiunea mai publică și anticiparea acest lucru crește interiorizarea, prin urmare, aceasta crește, de asemenea, modul în care s-ar simți hotărârea percepută (Tice, D, 1992)

Aceste tipuri de evenimente nu se întâmplă doar pentru mine ca individ, ci se întâmplă cu alte persoane, precum și care au fost în situații similare, în ciuda fiind influențate de diferite forțe sociale și diferite perioade de timp.

Conceptul de sticlă în căutarea auto-are o importanță sociologică enormă, mai ales în exemplul meu cum se simt adoptees despre ei înșiși, ca urmare a hotărârii percepute altora, prin urmare, un argument foarte de bază se poate face ca societatea ar trebui să fie informați cu privire la adopții și modul în care oamenii mai ales ar trebui să fie vorbit pentru toate părțile implicate și modul în care aceasta poate afecta și de a face oamenii se simt. Un studiu foarte recent (Eriksson, P, 2015) arată că părinții adoptivi sunt foarte mulțumiți de educație pre-adopție și în timp ce adoptarea a avut loc și este un proces foarte important.

George Herbert Mead în (Mead, G, 1982) a venit cu conceptele de mine și I, „I“ este o persoană care face parte independentă care opereaza inainte de un individ este conștient de faptul că există lumea din afara propriei lor de sine. „Eu“ este ca urmare a influenței altor persoane în societate.

Pentru mine personal am început să fie conștienți de faptul că există lumea din afara propriei mele de sine, la vârsta de 4 ani. Cercetare (Bloch, H, 1990) arată că acest lucru se întâmplă la vârsta este de 2 ani, dar începe de la vârsta persoanei se naște până la vârsta de 5 ani. Cu toate acestea (Cooley, 1902) susține că indivizii imagina cum lor de auto-aspect este judecat de către alții, dar acest lucru în mod clar nu este cazul pentru copii sub vârsta de 2, dar varys desigur si nu imagina cum este judecat aspectul lor și prin urmare, nu au un sentiment perceput de această hotărâre. Acest lucru poate fi văzut în mod clar de către copiii mici, deoarece, în general, pe cont propriu ei nu judeca unii pe alții și nu se simt judecat. Eu personal pot spune că la vârsta înainte de unul este conștient de lumea exterioară de sine lor. Cu toate acestea, după vârsta de 2 Me într-un individ ca (Mead, G, 1982) prevede este un rezultat al influențelor altor oameni în societate. Eu personal cu siguranță pot spune că pentru mine am fost mai mult influențat de familie și prieteni apropiați mai în vârstă am. Acest lucru este confirmat și de (Cooley, 1902) că, ne imaginăm cum alții vedea, judeca aspectul cuiva și, ca urmare au un sentiment perceput despre judecata făcută pe o persoană.

Rasializarea este o practică comună și noi toți au experimentat-o ​​și a făcut-o noi înșine. (Matthewman, S, 2013) definește rasializarea ca fiind „procesul prin care idei și credințe despre rasa, impreuna cu clasa si sex, forma relațiilor sociale; cu alte cuvinte, construcția socială a rasei.“Sau (Matthewman, S, 2013) definește rasializare ca„un proces social prin care „un grup este clasificat ca fiind o rasă și definită ca o problemă“

Am de multe ori cu experiență rasializarea mai ales că oamenii judecă cel mai adesea în cazul în care sunt de aspectul meu fizic și oamenii sunt cu adevărat șocat când le spun că sunt din Europa și adoptat de România de către părinți germani. Există aceste diferențe în ceea ce privește rasa si origine etnica.

.

Rasă Etnie
Moștenit – fizică Învățate – Social
Științific Subiectiv
Văzut Simțit
Proiectat Ales
Clasificare Identitate
Fix Fluid
Colonialism Post-colonialismului

Tabelul de mai sus prezintă câteva diferențe esențiale între rasă și etnie.

O caracteristică generală cheie este faptul că etnia este fluid și dinamic; Cu toate acestea, o mulțime de organizații internaționale susțin că o adopție internațională (adopțiile internaționale) daune identității adoptatului lui. Cu toate acestea, identitatea unei persoane nu depinde de țara de naștere, ci un factor, cum ar fi ceea ce a învățat în creștere și identitatea unei persoane se schimbă continuu și în curs de dezvoltare în timpul vieții lor.

Chiar și oamenii pot avea mai multe sau chiar un mix etniile, prin urmare, pot să mă numesc un român, german, neozeelandezul (kiwi) și până de curând în acest an nu ar lua în considerare România una dintre etniile mele, dar evenimente dramatice, cum ar fi sa se confrunte cu familia biologică dar chiar și mai inspectează orfelinate și aziluri mi-a dat o mai mare înțelegere în trecutul românesc și prezent și în formă de identitatea mea personală.

Conceptul de racializing are o importanță imensă sociologică pentru că noi toți judecăm pe alții de numeroși factori, cum ar fi etnia, credințele religioase și aspectul. Ca urmare a acestei anumite percepții iau în evidență și să dea naștere la putere a oamenilor se afirmă în detrimentul altora. Un exemplu în acest sens pentru mine a fost că, atunci când am fost adoptat, un unchi a spus „Voi adopta Alex, cum nu știi că el nu va deveni un hoț / criminal“, care a fost rasializarea pentru că am fost din România și va fi adoptat , care a avut și are încă un stigmat rău în ceea ce privește crima. În ciuda faptului că eu fost în România de mai multe ori în diferite părți, nu am mai experimentat nici o crimă și a fost tratat cu cel mai mare respect.

Prin urmare, în rezumat identitate este un concept complex, mai ales în Adopții. Cu toate acestea, argumentele de la instituții, cum ar fi Organizația Națiunilor Unite și în special UNICEF, care daune adopțiile internaționale cauze la identitate ca urmare a unei persoane părăsesc țara de naștere este un punct bazat foarte rasial de vedere și a identității ca puncte de vedere fixe. Cu toate acestea identitatea constau în mult mai mult, cum ar fi discutat mai devreme Me și eu, sinele individuale și influența sinelui de către societate. Looking Conceptul de sticlă de sine în cazul în care punctele de vedere, percepția și judecățile altora afectează căile unui individ se raportează la el sau ea.

Ceva ce ar fi bine pentru a investiga ar fi pentru aceste organizații să facă mai multe cercetări calitative și cantitative în modul în care, de fapt, în instituțiile mele orfelinate de caz, efecte de copii sau să se uite la cercetare existente, deoarece acestea nu sunt soluții permanente pentru copii pe termen lung.

Pe lângă faptul că rasializarea este foarte critică și aceste instituții susțin adesea că anumite etnii sunt mai problematice decât altele, dar nu este etniile, dar modul în care indivizii au fost tratate; prin urmare, experiențele lor personale, care formează identitatea lor, care de multe ori au fost de natură psihologică și fizică.

Prin urmare, în general pentru mine identitatea mea a fost afectată de adopție, dar și-a extins experiențele mele personale și de fapt îmi permite să interacționeze mai bine cu oameni de diferite etnii, din cauza gama mea de experiențe.

numărul de cuvinte: 1619 

Referințe 

Aken, M., Lieshout, A., & Haselager, G. (1996). Competența adolescenților și reciprocitatea de auto-descrieri și descrieri ale acestora furnizate de către alții. Jurnalul Tineretului și Adolescence,  25 (3), 285-306.

Bloch, H. & Bertenthal, BI (1990). Senzitivomotor Organizații și Dezvoltare în pruncie și timpurii Proceedings din copilarie de cercetare NATO avansată Atelier de lucru pe senzitivomotor Organizații și dezvoltare în fază incipientă și timpurie copilarie Chateu de Rosey, Franța  (seria NATO ASI Seria D, comportamentale și științe sociale;. 56) . Dordrecht: Springer Olanda.

Cooley, & Aut. (1922). Natura umană și ordinea socială .

Eriksson, P., Elovainio, M., Mäkipää, S., Raaska, H., Sinkkonen, J., & Lapinleimu, H. (2015). Satisfacția părinților adoptivi finlandezi cu statutară consiliere pre-adoptare în adopțiile internaționale. Jurnalul European de Asistență Socială,  18(3), 412-429.

Matthewman, S., Vest-Newman, Catherine Lane, & Curtis, Bruce. (2013). Fiind sociologică  (2nd ed.). Basingstoke: Palgrave Macmillan.

Mead, G., & Miller, David L. (1982). Individul și sinele social: opera lui George Herbert nepublicata Mead . Chicago: University of Chicago Press.

Perkins, K., Wiley, S., Deaux, K., & Zárate, Michael A. (2014). Prin care Looking Glass? Surse Distinct de respect public si respectul de sine Printre Imigranti primul si a doua generație de culoare. Diversitatea culturală și etnică Psihologie minoritare,  20 (2), 213-219

Shrauger, J., Schoeneman, T., & Hernstein, R . J. (1979). Vedere interacționistă simbolică a conceptului de sine: prin oglindă întunecat. Psychological Bulletin, 86 (3), 549-573.

Tice, D., & Miller, Norman. (1992). Auto-Concept Schimbarea și auto-prezentare: Looking Glass Sinele este de asemenea o lupa. Jurnalul de Personalitate și Psihologie Socială,  63 (3), 435-451.

Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite  Sesiunea 14  Rezoluția  1386 . Declarația drepturilor copilului A / RES / 1386 (XIV)  20 noiembrie 1959. Adus de 2015-10-29.

Mesaj de navigare

Rusine unei Natiuni

Posted on by adelerickerby

Screen Shot 2017-12-13 at 21.11.55

Izidor Ruckel în afara orfelinatului închis în 1990

postat pe de adelerickerby

Rusine unei natiuni

26.10.2017

Izidor Ruckel sa născut în 1980. La vârsta de șase luni, el a devenit bolnav și părinții lui l-au dus la un spital, unde a contractat poliomielita de la o seringă infectată. Ulterior, medicii spitalului a încurajat părinții lui să-l las la un orfelinat. Din 1983 până în 1991, Izidor a trăit în orfelinat Sighetu Marmației.

Nimeni nu știe cum au fost mulți copii în orfelinate din România la sfârșitul comunismului. Numărul este estimat a fi fost undeva între 100.000 și 200.000. Ceea ce știm este că abandonul copiilor a fost de fapt încurajat de guvernul român ca un mijloc de creștere a populației prin aruncarea înapoi în mare de copii care nu au putut fi muncitori productivi pentru stat.

Sighetu Marmatiei este situat la Sighet, un oraș mic din nordul România. Este orașul natal al supraviețuitor al Holocaustului și laureat al Premiului Nobel, Elie Wiesel.

Instituția Sighetu Marmației este situat la marginea de vest a orașului în spatele unui perete de 6 picioare. Semnul de mai sus mențiunea citește „Pentru Minori Camin Spital deficienti“, care se traduce la „domiciliu spital pentru copii deficient.“

În 1990, la scurt timp după căderea comunismului, ABC News’ 20/20 producatorul Janice Tomlin a vizitat Sighet si a produs seria de atribuire «Rușine unei națiuni.» Fotografii și clipuri video Tomlin a adus atenția lumii practicilor de protecție a copilului oribile din România.

Dan și Marlys Ruckel din San Diego urmărit 20/20 difuzat și a mers în România cu intenția de a adopta un copil. La 29 octombrie 1991, Dan și Marlys adoptat Izidor. El a fost unul dintre mulți orfani de la Sighet pentru a face din San Diego, noua lor casă.

În 2016, Izidor sa mutat înapoi în România, unde și-a dedicat viața copiilor fără familii și găsească mijloacele pentru a sprijini 60.000 de orfani ai generației sale, care nu au fost niciodată adopted.

Am întâlnit recent Izidor la gara din Cluj pentru a vorbi despre viața lui, de ce sa mutat înapoi în România, iar starea actuală a bunăstării copilului.

Povestește-mi puțin despre trecutul tău

De la 3 până la 11, am fost într-un spital pentru copii, nu un orfelinat. Dar atunci, și încă astăzi, nu există nici o diferență între modul în care un copil este tratat într-un spital de copii sau un orfelinat de stat. Acestea sunt cele două instituții.

La doi ani după sosirea în SUA, am început să dor de instituția de la Sighet. Nimeni din Statele Unite au avut răspunsurile pe care le căutam, și am scos furia mea pe cei care ma iubit cel mai mult, familia mea a adoptat. Am fost un copil din iad.

Apoi, o familie românească a venit la San Diego, pentru Paște și am auzit despre Hristos. Am scris tone de întrebări și a început să găsească răspunsurile pe care le căutam. Oamenii mă întreabă cum am depășit acest lucru. Nu este din cauza părinților mei sau orice am făcut, a fost pentru că am lăsat pe Hristos să-mi spună cine sunt cu adevărat.

După cum furia mea potolit și viața de familie îmbunătățit, am fost rugat să scrie o carte pentru a ajuta familiile care adoptă copii abandonați. Cartea, a abandonat pentru viață, a fost publicată în 2003 și a vândut peste 30.000 de exemplare.

Timp de 17 ani, din 2001, scopul meu de viață principal a fost de a spune oamenilor ce sa întâmplat în instituția mea și asigurați-vă că nu mai întâmplă cu alți copii din România. Am vorbit de sute de ori, inclusiv la BBC, în Washington Post și recent într-un interviu cu Morgan Freeman, care va fi difuzat în luna octombrie, în 176 de țări de pe National Geographic.

DESCRIETI Viața în Orfelinat

Am trezit la 5, dezbrăcat, din moment ce majoritatea copiilor se ude în pat, și sa dus la o altă cameră pentru haine noi, în timp ce podeaua a fost curățat. Am mâncat micul dejun, se spală și au fost puse într-o cameră curată în cazul în care ne-am așezat acolo balansoar înainte și înapoi, lovind unul pe altul, de dormit sau vizionarea cineva plânge până când au fost drogați. După prânz, ne-am dus înapoi în camera curată, repetând aceleași lucruri ca și dimineața. Apoi, am fost hrăniți, scăldate din nou, pus în haine curate și în pat pentru noapte.

CE VREI sa stie lumea despre experiența ta?

În primul rând, faptul că copiii au suferit mai mult decât știe nimeni. Nici reporter poate captura suferința. Abuzul a fost mai rău decât orice raportat. Dacă ai fi handicapat ca mine, ai fost ascuns și nu a permis în afara instituției.

În al doilea rând, în ciuda tuturor Rănile traumatice și emoționale, nu se pierde viața vreodată. Dacă vom da acesti copii, acum adulți, unele oportunitate, cu dragoste, alimentație și dezvoltare, acestea pot funcționa în lume și să dezvolte independența. Am rămâne în contact cu copiii cu care am crescut și ele pot fi ajutat. Ei încă mai au vise.

De ce continui să REVENIREA LA SIGHET?

Sunt multe motive. În primul rând, a fost casa mea timp de 11 ani și crezi sau nu, există amintiri Prețuiesc. De câteva ori am fost scoasă în afara instituției, am fost în venerație de frumusețea naturală a Sighet. România mi-a fost frumosul ținut în afara instituției, nu răul din interiorul instituției.

Îmi place să viziteze unele dintre asistente medicale. Eu le numesc celor șapte îngeri. iubirea și compasiunea lor a fost singura sursă de speranță am avut.

Există, de asemenea, o memorie specifică, care îmi amintește că Dumnezeu a fost cu mine, chiar dacă nu știam cine era El. Într-una din călătoriile mele în afara instituției, am văzut un om mort agățat pe o cruce. Asistenta a spus că a fost Isus Hristos, dar fără nici o explicație. de fapt, am crezut că era un tip sărac de la Sighet.

Am păstrat simt rău pentru el, când m-am întors instituției. Acum, eu iau o imagine de cruce de fiecare dată când m-am întors la Sighet.

Mă duc înapoi să se reconecteze cu copiii cu care am crescut. În 2014, patru dintre noi a revenit instituției. Păpuși, mobilier și haine au fost culcat în jurul ca doar închis. Crows erau peste tot ca într-o casă bântuită. Dar a fost remarcabil faptul că fiecare dintre noi a amintit lucruri pe care ceilalți au uitat. M-am simțit foarte bine pentru a ne împărtăși experiența noastră comună. Când le-am întrebat dacă au ratat acest loc, noi toți au spus „da“. A fost singura noastră acasă din copilărie.

Dar cel mai important motiv este de a afla ce sa întâmplat cu adevărat acolo. Chiar dacă locul a fost închis timp de 11 ani, este încă plină de înregistrări și provizii. Când aveam șapte ani, un copil pe nume Duma a fost bătut atât de tare încât m-am ascuns sub foi, temându-se că s-ar putea fi următoarea. Dimineața, am văzut trupul învinețită gol Duma și masa de prânz el era mort. Anul trecut am găsit dosarul lui medical. Cauza oficială a morții a fost „incetat sa mai respire.“

Nu a fost un alt copil pe nume Marian, care a fost hiperactiv si a fost dat de multe ori medicament. Tatăl său l-au vizitat în fiecare week-end și mi-ar uita cu gelozie pe fereastră așa cum au așezat pe o bancă. În timp, Marius încetat să mai mănânce și a pierdut voința de a trăi. Îmi amintesc în căutarea pe fereastră pe duminică, când a murit în brațele tatălui său. Tata lui plângea și se ruga la cer.

În 1995, a existat o poveste media care orfanii români s-au dat otravă de șobolani. Acum trei ani, o asistentă medicală de la instituția a confirmat că Marius și mulți alți copii s-au dat otravă de șobolani.

Mulți foști orfani se întorc în România pentru răspunsuri. Pentru mine, este totul despre iertare și asigurându-vă că România nu mai măturat problema bunăstării copilului sub covor. drepturile și interesele copiilor sunt încă ignorate.

Pe 1 iunie, 2017, cercetarea finanțată de stat a Crimelor Comunismului (ICCMER) a depus o plângere penală la Ministerul Justiției pentru moartea a 771 copii din Sighetu Marmatei, Cighid și orfelinate Pastraveni între 1966 și 1990. Anchetatorii spun acest lucru este doar vârful aisbergului pentru o investigație mult mai amplă care este nevoie în 26 de orfelinate din România.

anchetatorii ICCMER și arhiviștii spun lista de înregistrări oficiale, pneumonie și boli cerebrale ca principalele cauze ale deceselor, dar martorii spun cauzele au fost expunerea la frig igiena, săraci, foametea, lipsa de asistență medicală, otravă de șobolani, și abuzul fizic violent.

Anchetatorii spun înregistrările comuniste clasificate copii în 3 categorii: reversibile, parțial reversibile și non-reversibile. Copiii din ultimele două categorii au fost aruncate în centre de a muri.

Radu Preda, director al ICCMER spune „Îndemnul meu ca tată este să se asigure că aceste lucruri nu se întâmplă din nou. Să facem ceva la nivel de mass-media și la nivel instituțional pentru a se asigura că nici un copil în această țară, care are un handicap, sau de boală, sau a fost abandonată va fi vreodată palmuit, au murit de foame, legat sau lăsat să moară în lor fecale proprii.

Trebuie să recunoaștem societatea cu totul necivilizat din trecutul nostru comunist și scăpa toate urmele de această boală din sistemul nostru de protecție a copilului.“

Spune-mi despre ANCHETEI PENAL EȘTI O PARTE?

Am fost de acord pentru a ajuta atrage atenția asupra unei anchete penale conduse de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului (ICCMER). Această investigație se concentrează asupra decesele copiilor de la Sighet Marmației și a două instituții.

Am întrebat anchetatorii, dacă acestea mergeau după asistente medicale și au spus: „Nu, doar persoanele care inlaturata medicină și gestionate facilitățile.“ Odată ce am știut că, era în regulă cu mine.

Dar sunt mai puțin interesat în a pune oamenii în închisoare decât Sunt interesat în obținerea de resurse financiare din partea statului pentru a sprijini 60.000 de orfani din generația mea, care nu au fost niciodată adoptate. Cele mai multe dintre ele nu au nici un mijloc de a se sprijini ca adulți și sunt fără adăpost. Speranța mea este că această investigație va conduce la un costum de acțiune de clasă mult mai mare, în numele acestor 60.000 de cetățeni. Trebuie să existe un cost pentru neglijență gravă sau de lucruri nu se va schimba.

SPUNE-MI CUM DESPRE ROMÂNĂ DE MEDIA HUSE COPILULUI ȘI BUNĂSTAREA ABUZ

Nu am putut crede toate mass-media românească la conferința de presă de 1 iunie care anunță urmărirea penală. Acest lucru a fost istorie! Românii în cele din urmă lupta pentru ceva ce nu am reușit să facem toți acești ani. Am provocare întotdeauna mass-media românească, deoarece toate poveștile pe orfani și a abuzului față de copii provin de la organizații internaționale de știri. Chiar și astăzi, toate imaginile de neglijare a copilului vine de la organizațiile internaționale.

De ani de zile oamenii au fost jenat și speriat cu privire la această problemă. Dar acum se pare că tinerii se trezesc la faptul că acest lucru se întâmplă în continuare.

ESTE ÎNCĂ ABUZURILOR DIN ROMANIA INSTITUȚIILE

Da este. Nu știu din proprie experiență, dar am auzit atât de la oameni pe care le cunosc și de încredere. Sunt încercarea de a obține acces la mai multe instituții pentru a ajuta copiii și asistenți sociali. Eu nu trăiesc în România, pentru a stânjeni sau distruge oameni. Dar oficialii guvernului în Parlament par să aibă nici o idee despre ceea ce se întâmplă cu adevărat în instituțiile lor.

CREZI CA ROMÂNIA ar trebui să deschidă Adopția internațională?

Lupt pentru adopția internațională a copiilor cu nevoi speciale sau cei care nu au nici o șansă de a fi adoptate în România. Cele mai multe dintre oamenii din guvern resping această idee pe baza faptului că copiii vor fi afectate de pierderea cultura și identitatea lor, în cazul în care se adoptă în afara România.

E o scuză oribilă. Din momentul în care acești copii intră în instituția în care sunt deposedați de tot. demnitatea, libertatea și creierele lor devin terci. Spune-mi, ce cultura sunt ele pierd prin a fi adoptate în străinătate?

Problema în România de astăzi este vorba de bani și locuri de muncă pentru patronajul politic. Statul plătește instituții, case rezidențiale și centre de plasament, o bursa pentru fiecare copil. În cazul în care statul a găsit familii adoptive pentru 20.000 de 60.000 de copii aflați în custodia statului, ei ar pierde 33% din finanțarea lor și locurile de muncă de multe ori da familiei și prietenilor.

În generația mea, guvernul a dorit să dispună de copii. Astăzi, ei vor să profite de pe urma ei.

Ce va deranjeaza cel mai mult despre sistemul de protecție AZI?

Sunt de fapt, impresionat de cât de mulți lucrători sociali buni doresc să schimbe sistemul. Am obține o mulțime de e-mailuri de la asistenți sociali și a fost șocat pentru a vedea cât de mulți lucrători sociali au prezentat la România fără Orfanii conferința noiembrie anul trecut. Este o mare bucurie pentru a vedea toate familiile românești care au adoptat și doresc să adopte.

Știm cu toții că instituțiile nu sunt răspunsul. Dar eu nu sunt în favoarea doar închiderea instituțiilor. Pur și simplu pune copiii pe străzi este chiar mai rău. Cel puțin instituții oferă un pat, hrană, îmbrăcăminte și adăpost. Stațiile noastre de tren sunt pline de persoane fără adăpost.

Cea mai mare problemă pe care o avem astăzi este că muncitorii care au lucrat în instituțiile în anii 1980, prin mijlocul anilor 1990, încă mai lucrează în sistem. Nu vă puteți aștepta schimbarea prin renovarea clădirilor atunci când aveți aceleași persoane și aceeași cultură.

Am vizitat 6 orfelinate acum 2 ani. Cele mai multe dintre copii au văzut povestea mea la televizor și au fost confortabil vorbind cu mine. Am întrebat fiecare copil, „Îți place care trăiesc aici?“ Ei au spus „Vezi că doamna de acolo? Ea încă ne bate.“Am întrebat«cât timp ea a lucrat aici?»Ei au spus«din prima zi, din moment ce acest loc a fost deschisă.»

Acesta este în mod constant același răspuns. Și m-am gândit: „Wow, există o problemă.“ Acești oameni trebuie să fie înlocuite.

Vreau să lucrez cu sistemul. Vreau să rămână în România. Pot să văd că oamenii sunt într-adevăr caută răspunsuri. Primesc un răspuns puternic atunci când vorbesc cu noua generație de români. Eu cred că este momentul potrivit să se confrunte cu trecutul nostru și de a crea un sistem care funcționează în interesul copiilor.

CONCLUZIE AUTORULUI

Am fost mișcat de Izidor. El călătorește în jurul valorii de România în trenuri murdare. El poartă valiza fără plângere, în ciuda unui picior paralizat parțial. El nu are mulți bani și nu este motivată de faima sau atenția publicului. Ceea ce el are o pasiune și scop.

România în 2017 îmi amintește de creștere în Germania în anii 1970. Îmi amintesc să vorbesc cu prietenii mei germani adolescente despre nazism și Holocaust. Ei au avut nici un răspuns, nici capacitatea de a înțelege groaza, doar o pasiune profundă pentru a lupta orice moștenire a nazismului. Mă simt același sentiment în rândul tinerilor români de azi ca se simt furie profundă față de orice abuz sau nedreptate față de copii.

Este un clișeu să spunem că viitorul nostru este în copiii noștri. Dar, în România cifrele vorbesc de la sine.

Orice decizie luată în casele noastre, comunități și guvern, trebuie să fie făcută în contextul „Este un loc bun pentru a ridica copiii sănătoși și facem tot posibilul pentru a găsi fiecare copil o familie iubitoare?“

 Izidor este în nevoie disperată de un nou picior bretele pentru piciorul poliomielita deteriorat. Vă rugăm să consultați link-ul și partaja sau dona dacă poți.
Iti multumesc pentru sprijin

Romania Reborn; Hands of Hope

Posted on by adelerickerby

She  grew up during the darkest days of Communism, the daughter of a Pentecostal preacher. She remembers being mocked for her faith every day at school. She remembers peeking under her bedroom door at night, watching the boots of the soldiers who had come to take her father away for interrogation. She remembers what it was like when Communism finally fell, and she learned that the government had hidden hundreds of thousands of children away in terrible orphanages. And that was when Corina Caba knew what God wanted her to do with her life.

Photo- Corina Caba holding a malnourished baby.

She founded her orphanage in a tiny apartment in 1996, taking abandoned babies from the hospital and caring for them until she could find adoptive families. Gradually, she added to her staff, paying their salaries however she could. After Romania Reborn was founded to support the work, she built a bigger facility, hired more workers, and took in more babies. As the years passed, Romania’s laws and child welfare system evolved, but God always made a way for Corina to help abandoned children.

Today, Corina is the adoptive mother of four children and a mother figure to hundreds more, whose lives she has forever changed. She is also an emerging national leader in the field of orphan care, traveling to speak at conferences, helping advise the government on policy, and (reluctantly) speaking to national media. And she’s still fighting for individual children every day. “When the pain is too much, God taught me to trust in Him,” she says. “One day, He will restore all that seems lost, redeem all that seems hopeless, repair all that seems destroyed. Our God owns the last reply!”

http://www.romania-reborn.org/

raportează despre abandonat copii

Posted on by adelerickerby

A fost lansat raportul cu privire la situația copiilor din sistemul de protecție realizat de Alianța România Fără Orfani (ARFO)

BY ON OAMENI ȘI COMUNITĂȚI, ROMÂNIA

Gradul de declarare a adoptabilității nu a crescut deloc după un an de la modificarea legii privind regimul juridic al adopției, acesta menținându-se sub 6% din numărul copiilor din sistem.

Raportul este disponibil aici:

Prezentul raport este rezultatul unei analize a situației copiilor din sistemul de protecție realizată de Alianța România Fără Orfani și a fost lansat în deschiderea Summit-ului ARFO 2017 organizat în București, la Crystal Palace Ballrooms.

Raportul arată că declararea adoptabilităţii pentru copiii fără posibilitate de reintegrare în familia biologică este îngreunată atât de prevederi legislative exagerate, cât şi de o aplicare deficitară a legislaţiei. Ca şi cum nu ar fi suficient, ponderea extrem de mică de copii adoptabili din rândul copiilor instituţionalizaţi (1,5%) sugerează o practică îngrijorătoare de a menţine copiii în sistem cu statut de neadoptabil.

Un alt aspect subliniat de raport este faptul că, în timp ce organismele private nu au voie să furnizeze servicii nelicenţiate, 83% dintre serviciile publice nu au licenţă şi nu îndeplinesc standardele minime obligatorii. Astfel, nivelul de calitate al asistenţei sociale în domeniul protecţiei copilului necesită mai multă atenţie impunându-se măsuri de încurajare a parteneriatelor între DGSAPC şi organismele private acreditate, acestea fiind de natură să ducă la îmbunătăţirea calităţii serviciilor în domeniu.

Pe de altă parte, raportul subliniază evoluţii pozitive prin deschiderea listei de „greu adoptabili”, prelungirea până la 14 ani a declarării adoptabilităţii, concomitent cu extinderea valabilităţii atestatului de părinte adoptator la 2 ani.

Raportul ARFO 2017 propune și soluții pentru îmbunătățirea situației identificate printre care reducerea gradului IV până la care se caută rudele în vederea declarării adoptabilității copiilor din sistem, interzicerea tranzitării copiilor din medii familiale în medii instituționalizate și emiterea standardelor minime pentru plasament familial.