Izidor Ruckel în afara orfelinatului închis în 1990
Rusine unei natiuni
Izidor Ruckel sa născut în 1980. La vârsta de șase luni, el a devenit bolnav și părinții lui l-au dus la un spital, unde a contractat poliomielita de la o seringă infectată. Ulterior, medicii spitalului a încurajat părinții lui să-l las la un orfelinat. Din 1983 până în 1991, Izidor a trăit în orfelinat Sighetu Marmației.
Nimeni nu știe cum au fost mulți copii în orfelinate din România la sfârșitul comunismului. Numărul este estimat a fi fost undeva între 100.000 și 200.000. Ceea ce știm este că abandonul copiilor a fost de fapt încurajat de guvernul român ca un mijloc de creștere a populației prin aruncarea înapoi în mare de copii care nu au putut fi muncitori productivi pentru stat.
Sighetu Marmatiei este situat la Sighet, un oraș mic din nordul România. Este orașul natal al supraviețuitor al Holocaustului și laureat al Premiului Nobel, Elie Wiesel.
Instituția Sighetu Marmației este situat la marginea de vest a orașului în spatele unui perete de 6 picioare. Semnul de mai sus mențiunea citește „Pentru Minori Camin Spital deficienti“, care se traduce la „domiciliu spital pentru copii deficient.“
În 1990, la scurt timp după căderea comunismului, ABC News’ 20/20 producatorul Janice Tomlin a vizitat Sighet si a produs seria de atribuire «Rușine unei națiuni.» Fotografii și clipuri video Tomlin a adus atenția lumii practicilor de protecție a copilului oribile din România.
Dan și Marlys Ruckel din San Diego urmărit 20/20 difuzat și a mers în România cu intenția de a adopta un copil. La 29 octombrie 1991, Dan și Marlys adoptat Izidor. El a fost unul dintre mulți orfani de la Sighet pentru a face din San Diego, noua lor casă.
În 2016, Izidor sa mutat înapoi în România, unde și-a dedicat viața copiilor fără familii și găsească mijloacele pentru a sprijini 60.000 de orfani ai generației sale, care nu au fost niciodată adopted.
Povestește-mi puțin despre trecutul tău
De la 3 până la 11, am fost într-un spital pentru copii, nu un orfelinat. Dar atunci, și încă astăzi, nu există nici o diferență între modul în care un copil este tratat într-un spital de copii sau un orfelinat de stat. Acestea sunt cele două instituții.
La doi ani după sosirea în SUA, am început să dor de instituția de la Sighet. Nimeni din Statele Unite au avut răspunsurile pe care le căutam, și am scos furia mea pe cei care ma iubit cel mai mult, familia mea a adoptat. Am fost un copil din iad.
Apoi, o familie românească a venit la San Diego, pentru Paște și am auzit despre Hristos. Am scris tone de întrebări și a început să găsească răspunsurile pe care le căutam. Oamenii mă întreabă cum am depășit acest lucru. Nu este din cauza părinților mei sau orice am făcut, a fost pentru că am lăsat pe Hristos să-mi spună cine sunt cu adevărat.
După cum furia mea potolit și viața de familie îmbunătățit, am fost rugat să scrie o carte pentru a ajuta familiile care adoptă copii abandonați. Cartea, a abandonat pentru viață, a fost publicată în 2003 și a vândut peste 30.000 de exemplare.
Timp de 17 ani, din 2001, scopul meu de viață principal a fost de a spune oamenilor ce sa întâmplat în instituția mea și asigurați-vă că nu mai întâmplă cu alți copii din România. Am vorbit de sute de ori, inclusiv la BBC, în Washington Post și recent într-un interviu cu Morgan Freeman, care va fi difuzat în luna octombrie, în 176 de țări de pe National Geographic.
DESCRIETI Viața în Orfelinat
Am trezit la 5, dezbrăcat, din moment ce majoritatea copiilor se ude în pat, și sa dus la o altă cameră pentru haine noi, în timp ce podeaua a fost curățat. Am mâncat micul dejun, se spală și au fost puse într-o cameră curată în cazul în care ne-am așezat acolo balansoar înainte și înapoi, lovind unul pe altul, de dormit sau vizionarea cineva plânge până când au fost drogați. După prânz, ne-am dus înapoi în camera curată, repetând aceleași lucruri ca și dimineața. Apoi, am fost hrăniți, scăldate din nou, pus în haine curate și în pat pentru noapte.
CE VREI sa stie lumea despre experiența ta?
În primul rând, faptul că copiii au suferit mai mult decât știe nimeni. Nici reporter poate captura suferința. Abuzul a fost mai rău decât orice raportat. Dacă ai fi handicapat ca mine, ai fost ascuns și nu a permis în afara instituției.
În al doilea rând, în ciuda tuturor Rănile traumatice și emoționale, nu se pierde viața vreodată. Dacă vom da acesti copii, acum adulți, unele oportunitate, cu dragoste, alimentație și dezvoltare, acestea pot funcționa în lume și să dezvolte independența. Am rămâne în contact cu copiii cu care am crescut și ele pot fi ajutat. Ei încă mai au vise.
De ce continui să REVENIREA LA SIGHET?
Sunt multe motive. În primul rând, a fost casa mea timp de 11 ani și crezi sau nu, există amintiri Prețuiesc. De câteva ori am fost scoasă în afara instituției, am fost în venerație de frumusețea naturală a Sighet. România mi-a fost frumosul ținut în afara instituției, nu răul din interiorul instituției.
Îmi place să viziteze unele dintre asistente medicale. Eu le numesc celor șapte îngeri. iubirea și compasiunea lor a fost singura sursă de speranță am avut.
Există, de asemenea, o memorie specifică, care îmi amintește că Dumnezeu a fost cu mine, chiar dacă nu știam cine era El. Într-una din călătoriile mele în afara instituției, am văzut un om mort agățat pe o cruce. Asistenta a spus că a fost Isus Hristos, dar fără nici o explicație. de fapt, am crezut că era un tip sărac de la Sighet.
Am păstrat simt rău pentru el, când m-am întors instituției. Acum, eu iau o imagine de cruce de fiecare dată când m-am întors la Sighet.
Mă duc înapoi să se reconecteze cu copiii cu care am crescut. În 2014, patru dintre noi a revenit instituției. Păpuși, mobilier și haine au fost culcat în jurul ca doar închis. Crows erau peste tot ca într-o casă bântuită. Dar a fost remarcabil faptul că fiecare dintre noi a amintit lucruri pe care ceilalți au uitat. M-am simțit foarte bine pentru a ne împărtăși experiența noastră comună. Când le-am întrebat dacă au ratat acest loc, noi toți au spus „da“. A fost singura noastră acasă din copilărie.
Dar cel mai important motiv este de a afla ce sa întâmplat cu adevărat acolo. Chiar dacă locul a fost închis timp de 11 ani, este încă plină de înregistrări și provizii. Când aveam șapte ani, un copil pe nume Duma a fost bătut atât de tare încât m-am ascuns sub foi, temându-se că s-ar putea fi următoarea. Dimineața, am văzut trupul învinețită gol Duma și masa de prânz el era mort. Anul trecut am găsit dosarul lui medical. Cauza oficială a morții a fost „incetat sa mai respire.“
Nu a fost un alt copil pe nume Marian, care a fost hiperactiv si a fost dat de multe ori medicament. Tatăl său l-au vizitat în fiecare week-end și mi-ar uita cu gelozie pe fereastră așa cum au așezat pe o bancă. În timp, Marius încetat să mai mănânce și a pierdut voința de a trăi. Îmi amintesc în căutarea pe fereastră pe duminică, când a murit în brațele tatălui său. Tata lui plângea și se ruga la cer.
În 1995, a existat o poveste media care orfanii români s-au dat otravă de șobolani. Acum trei ani, o asistentă medicală de la instituția a confirmat că Marius și mulți alți copii s-au dat otravă de șobolani.
Mulți foști orfani se întorc în România pentru răspunsuri. Pentru mine, este totul despre iertare și asigurându-vă că România nu mai măturat problema bunăstării copilului sub covor. drepturile și interesele copiilor sunt încă ignorate.
Pe 1 iunie, 2017, cercetarea finanțată de stat a Crimelor Comunismului (ICCMER) a depus o plângere penală la Ministerul Justiției pentru moartea a 771 copii din Sighetu Marmatei, Cighid și orfelinate Pastraveni între 1966 și 1990. Anchetatorii spun acest lucru este doar vârful aisbergului pentru o investigație mult mai amplă care este nevoie în 26 de orfelinate din România.
anchetatorii ICCMER și arhiviștii spun lista de înregistrări oficiale, pneumonie și boli cerebrale ca principalele cauze ale deceselor, dar martorii spun cauzele au fost expunerea la frig igiena, săraci, foametea, lipsa de asistență medicală, otravă de șobolani, și abuzul fizic violent.
Anchetatorii spun înregistrările comuniste clasificate copii în 3 categorii: reversibile, parțial reversibile și non-reversibile. Copiii din ultimele două categorii au fost aruncate în centre de a muri.
Radu Preda, director al ICCMER spune „Îndemnul meu ca tată este să se asigure că aceste lucruri nu se întâmplă din nou. Să facem ceva la nivel de mass-media și la nivel instituțional pentru a se asigura că nici un copil în această țară, care are un handicap, sau de boală, sau a fost abandonată va fi vreodată palmuit, au murit de foame, legat sau lăsat să moară în lor fecale proprii.
Trebuie să recunoaștem societatea cu totul necivilizat din trecutul nostru comunist și scăpa toate urmele de această boală din sistemul nostru de protecție a copilului.“
Spune-mi despre ANCHETEI PENAL EȘTI O PARTE?
Am fost de acord pentru a ajuta atrage atenția asupra unei anchete penale conduse de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului (ICCMER). Această investigație se concentrează asupra decesele copiilor de la Sighet Marmației și a două instituții.
Am întrebat anchetatorii, dacă acestea mergeau după asistente medicale și au spus: „Nu, doar persoanele care inlaturata medicină și gestionate facilitățile.“ Odată ce am știut că, era în regulă cu mine.
Dar sunt mai puțin interesat în a pune oamenii în închisoare decât Sunt interesat în obținerea de resurse financiare din partea statului pentru a sprijini 60.000 de orfani din generația mea, care nu au fost niciodată adoptate. Cele mai multe dintre ele nu au nici un mijloc de a se sprijini ca adulți și sunt fără adăpost. Speranța mea este că această investigație va conduce la un costum de acțiune de clasă mult mai mare, în numele acestor 60.000 de cetățeni. Trebuie să existe un cost pentru neglijență gravă sau de lucruri nu se va schimba.
SPUNE-MI CUM DESPRE ROMÂNĂ DE MEDIA HUSE COPILULUI ȘI BUNĂSTAREA ABUZ
Nu am putut crede toate mass-media românească la conferința de presă de 1 iunie care anunță urmărirea penală. Acest lucru a fost istorie! Românii în cele din urmă lupta pentru ceva ce nu am reușit să facem toți acești ani. Am provocare întotdeauna mass-media românească, deoarece toate poveștile pe orfani și a abuzului față de copii provin de la organizații internaționale de știri. Chiar și astăzi, toate imaginile de neglijare a copilului vine de la organizațiile internaționale.
De ani de zile oamenii au fost jenat și speriat cu privire la această problemă. Dar acum se pare că tinerii se trezesc la faptul că acest lucru se întâmplă în continuare.
ESTE ÎNCĂ ABUZURILOR DIN ROMANIA INSTITUȚIILE
Da este. Nu știu din proprie experiență, dar am auzit atât de la oameni pe care le cunosc și de încredere. Sunt încercarea de a obține acces la mai multe instituții pentru a ajuta copiii și asistenți sociali. Eu nu trăiesc în România, pentru a stânjeni sau distruge oameni. Dar oficialii guvernului în Parlament par să aibă nici o idee despre ceea ce se întâmplă cu adevărat în instituțiile lor.
CREZI CA ROMÂNIA ar trebui să deschidă Adopția internațională?
Lupt pentru adopția internațională a copiilor cu nevoi speciale sau cei care nu au nici o șansă de a fi adoptate în România. Cele mai multe dintre oamenii din guvern resping această idee pe baza faptului că copiii vor fi afectate de pierderea cultura și identitatea lor, în cazul în care se adoptă în afara România.
E o scuză oribilă. Din momentul în care acești copii intră în instituția în care sunt deposedați de tot. demnitatea, libertatea și creierele lor devin terci. Spune-mi, ce cultura sunt ele pierd prin a fi adoptate în străinătate?
Problema în România de astăzi este vorba de bani și locuri de muncă pentru patronajul politic. Statul plătește instituții, case rezidențiale și centre de plasament, o bursa pentru fiecare copil. În cazul în care statul a găsit familii adoptive pentru 20.000 de 60.000 de copii aflați în custodia statului, ei ar pierde 33% din finanțarea lor și locurile de muncă de multe ori da familiei și prietenilor.
În generația mea, guvernul a dorit să dispună de copii. Astăzi, ei vor să profite de pe urma ei.
Ce va deranjeaza cel mai mult despre sistemul de protecție AZI?
Sunt de fapt, impresionat de cât de mulți lucrători sociali buni doresc să schimbe sistemul. Am obține o mulțime de e-mailuri de la asistenți sociali și a fost șocat pentru a vedea cât de mulți lucrători sociali au prezentat la România fără Orfanii conferința noiembrie anul trecut. Este o mare bucurie pentru a vedea toate familiile românești care au adoptat și doresc să adopte.
Știm cu toții că instituțiile nu sunt răspunsul. Dar eu nu sunt în favoarea doar închiderea instituțiilor. Pur și simplu pune copiii pe străzi este chiar mai rău. Cel puțin instituții oferă un pat, hrană, îmbrăcăminte și adăpost. Stațiile noastre de tren sunt pline de persoane fără adăpost.
Cea mai mare problemă pe care o avem astăzi este că muncitorii care au lucrat în instituțiile în anii 1980, prin mijlocul anilor 1990, încă mai lucrează în sistem. Nu vă puteți aștepta schimbarea prin renovarea clădirilor atunci când aveți aceleași persoane și aceeași cultură.
Am vizitat 6 orfelinate acum 2 ani. Cele mai multe dintre copii au văzut povestea mea la televizor și au fost confortabil vorbind cu mine. Am întrebat fiecare copil, „Îți place care trăiesc aici?“ Ei au spus „Vezi că doamna de acolo? Ea încă ne bate.“Am întrebat«cât timp ea a lucrat aici?»Ei au spus«din prima zi, din moment ce acest loc a fost deschisă.»
Acesta este în mod constant același răspuns. Și m-am gândit: „Wow, există o problemă.“ Acești oameni trebuie să fie înlocuite.
Vreau să lucrez cu sistemul. Vreau să rămână în România. Pot să văd că oamenii sunt într-adevăr caută răspunsuri. Primesc un răspuns puternic atunci când vorbesc cu noua generație de români. Eu cred că este momentul potrivit să se confrunte cu trecutul nostru și de a crea un sistem care funcționează în interesul copiilor.
CONCLUZIE AUTORULUI
Am fost mișcat de Izidor. El călătorește în jurul valorii de România în trenuri murdare. El poartă valiza fără plângere, în ciuda unui picior paralizat parțial. El nu are mulți bani și nu este motivată de faima sau atenția publicului. Ceea ce el are o pasiune și scop.
România în 2017 îmi amintește de creștere în Germania în anii 1970. Îmi amintesc să vorbesc cu prietenii mei germani adolescente despre nazism și Holocaust. Ei au avut nici un răspuns, nici capacitatea de a înțelege groaza, doar o pasiune profundă pentru a lupta orice moștenire a nazismului. Mă simt același sentiment în rândul tinerilor români de azi ca se simt furie profundă față de orice abuz sau nedreptate față de copii.
Este un clișeu să spunem că viitorul nostru este în copiii noștri. Dar, în România cifrele vorbesc de la sine.
Orice decizie luată în casele noastre, comunități și guvern, trebuie să fie făcută în contextul „Este un loc bun pentru a ridica copiii sănătoși și facem tot posibilul pentru a găsi fiecare copil o familie iubitoare?“
The Promise I Kept 