Author: adelerickerby

E.U. Funds Used to Close Fifty Orphanages in Romania

Posted on by adelerickerby
access antique bolt close
Photo by Pixabay on Pexels.com

EU funds will be used to close 50 Romanian orphanages

The Government of Romania has confirmed that it will use European Union funds to close 50 state orphanages and other residential institutions for children. The closures programmes will take place across the country, in seven out of eight regions, and include institutions for children with disabilities.

As part of Opening Doors for Europe’s Children, our pan-European campaign with Eurochild, Hope and Homes for Children has played a key role in securing EU funding for child protection reform across Europe and ensuring that the money is specifically ring-fenced for closing institutions and supporting families.

Adrian Oros, National coordinator of Opening Doors in Romania said, “This is an important step in the reform of the child protection system in Romania. The long-standing governmental declarations to close all institutions by 2022 are getting gradually translated into action. Especially commendable is the fact that a third of the old-type institutions in Romania that have been listed for closure by the Government in May 2017 include institutions for children with disabilities. This group of children make up almost 60% of all the children who remain in Romanian institutions. The time to ensure their right to live in more inclusive, supportive and caring communities is now.”

Although Romania has made great progress in reforming its child protection systems over recent decades, there are still 7,500 children living in the 191 remaining institutions. Johnny is one of these children. He loves football and being outside but he spends most of his time indoors because he uses a wheelchair and the orphanage where he lives has few ramps and no lifts. Johnny was separated from his younger brother and his father when his mother died and his family could no longer care for him without support.

Screen Shot 2017-12-09 at 15.44.02Hope and Homes for Children is working to close the institution where Johnny lives by finding safe and loving family-based care for all the children living there. The news that EU funding is now available to support this and 49 other closure programmes marks a significant step towards the day when all children in Romania can grow up in families and not in orphanages.

Hope and Homes For Children; Romania. Deinstitutionalisation

Posted on by adelerickerby

In 2018, almost 6,500 children in Romania still live in institutions, which are inappropriate for their development.

Reports of sexual abuse, physical abuse, emotional abuse, child-trafficking and suicide, consistently appear in the media regarding the abandoned children in these institutions.

Over the past twenty years, Hope and Homes for Children, Romania, has closed 56 institutions, including the Nassau Foster Centre, and built and moved institutionalised children to one hundred and four family type homes.

http://www.hopeandhomes.org/news-article/mark-and-caroline-romania-honours/

 

Romanian Adoptee Defies The Odds To Complete A Degree

Posted on by adelerickerby
Alex was only eighteen years of age when he made his first trip to Romania to speak to the Parliament to advocate for the reopening of International Adoptions from Romania.

When Romanian orphan Alex Kuch was adopted at age two, his new family was told he would never finish high school or lead a normal life.

This week, Alex finished his final semester of a Bachelor of Arts degree in Politics and International Relations with a minor in Sociology at the University of Auckland.

Now 23-years-old, Alex is an established children’s rights advocate and is invited to speak around the world. Next month, he will co-present research into the experiences of adoptees at a major international conference in Canada.

“My parents weren’t going to let a prediction determine who I was going to become,” Alex says. “While never pushing me, they always encouraged me to give my best in everything I did. My family is really proud, especially as I’m the first person in my family to go to university. I’m really looking forward to using my degree in the real world.”

Alex will be one of the youngest presenters at the sixth International Conference on Adoption Research in Montreal and has received a grant from the University of Auckland’s Vice-Chancellor’s Student Support Fund to attend.

His research, completed with Dr Rhoda Scherman from AUT, analyses the stories of other adoptees shared on the New Zealand-based I’m Adopted website.

“The stories have helped us to pull together the common themes of what adopted children go through. It’s valuable knowledge for agencies and families, for example knowing when to intervene or what to expect, and to provide better support.”

Alex was adopted in 1997 from an orphanage in Cluj- Napoca, Romania by a German couple. He also has a younger brother adopted by the same family. The family moved to New Zealand in 2006.

At the time of his adoption, a German psychologist advised Alex’s family that the emotional damage from spending his formative years in an orphanage meant he would never lead a normal life, complete high school, or have the social skills to integrate into society.

“The conditions weren’t the greatest. My parents were told that I had started to rock backwards and forward due to a lack of emotional and physical stimulation and I could not look people directly in the eyes.”

Alex received specialist support such as speech and fine motor therapy, and against all odds, has now completed high school and university.

“It was challenging, however the University of Auckland has been very supportive. I had a writer for exams as I still have some fine motor challenges. Also many of my assignments were tailored to reflect my advocacy work.”

Alex is passionate about lobbying the Romanian Government to re-open international adoptions, which were closed in 2001.

In an unusual twist, Alex met his birth mother on live television during a lobbying trip to his birth country. While speaking on a talk show about his adoption experience, producers blindsided him by bringing his birth mother and half siblings onto the stage.

Alex is now concentrating on his long-term aspiration is to establish a children’s rights consultancy that collaborates with different sectors to have a positive impact on the wellbeing of children.

In October Alex will speak in Brussels at the third Asia-Europe Foundation Young Leaders Summit on children’s rights and international adoptions.

Danelle Clayton | Media Adviser
Communications Office
Email: d.clayton@auckland.ac.nz

EPIC; Tackling Child Poverty and Social Exclusion in Romania

Posted on by adelerickerby

Photo credit; Francine Aubry

EPIC publishes policy memo on using EU funding sources to tackle child poverty

08/05/2018

The European Platform for Investing in Children (EPIC) has published a policy memo on the use of EU funding mechanisms to tackle child poverty and social exclusion in the EU. This memo is the first in a series of short policy memos aimed at policymakers, researchers and practitioners and focusing on topics relevant to child welfare.

Making use of structural funds and other funding sources to support investment in children

This EPIC policy memo, Tackling child poverty and social exclusion in the EU: How EU funding mechanisms can help, provides an overview of the various funding mechanisms available at EU level and how they can be used by Member States and NGOs to fund initiatives to help all children reach their potential.

Child poverty still remains a challenge across many EU countries. The latest Eurostat figures show that 26.4% of children in the EU were at risk of or experiencing poverty or social exclusion, ranging from 13.8% of young people aged 17 years or younger in Denmark, to 49.2 % of the same age group in Romania.

The European Commission Recommendation of February 2013 on ‘Investing in Children: breaking the cycle of disadvantage’ sets out expectations for the provision of services to children and recommends that Member States ‘mobilise relevant EU financial instruments’ in order to maximise available funding for child-centred initiatives.

Nonetheless, in 2015 the European Parliament noted that ‘the majority of Member States so far have given little attention to using EU structural funds to fight the alarming and still growing rates of poverty among children in the EU and promote their social inclusion and general well-being’, and recommended greater emphasis on the use of the European Structural and Investment Funds (ESIF) to support implementation of the Recommendation.

In addition to providing an overview of the main funding sources, the memo also provides examples of the use of funding streams in different Member States and links to the managing authorities for Member States.

EPIC supports Member States to invest in children

EPIC also provides a wide range of content focused on tackling childhood disadvantage, including a collection of Evidence-Based Practices from across Member States.

EPIC’s Country Profiles, available in English, French and German, also provide an overview of measures taken in each Member State to support investment in children, including key data on childhood poverty and disadvantage and innovative policy initiatives.

Future policy memos in this series will cover the provision of education for migrant and refugee children in Europe, and the current provision of paternal and parental leave in EU Member State

Concepte Actuale de Identitate Invechit- de Alex Kuch

Posted on by adelerickerby
man in black hoodie sitting on brown couch
Photo by cottonbro on Pexels.com

Concepte actuale de identitate Invechit- de Alex Kuch

postat pe de adelerickerby

Concepte actuale de identitate neactualizat, de Alex Kuch

Adoptarea este un proces complex și una dintre provocările cele mai complexe în jurul adopțiilor este identitatea unui individ. Idei în jurul identității în adopțiilor au o varietate de puncte de vedere, chiar și instituții internaționale recunoscute, o astfel de UNICEF și Organizația Națiunilor Unite au luat pe opinii în care sugerează că, în special identitatea este limitată la locul geografic al nașterii unui individ, prin urmare, în (Declarația din drepturile copilului, 1959). Prin urmare, aceste organizații în ansamblu a ales să interpreteze toate cele 10 de articole, acei copii care au nevoie să rămână în țara lor de naștere. Ei consideră identitatea ca un concept static, în timp ce identitatea este construită social și este format de către individ și interacțiunile cu alte persoane a lungul timpului.

Această socio – autobiografie va analiza modul în care conceptele de identitate în special în căutarea sinelui de sticlă, ME și eu și racializing și modul in care fortele sociale mi-au modelat pentru a fi persoana care sunt acum si va investiga importanța sociologică a conceptelor.

Charles Horton a venit în lucrarea sa (Cooley, 1902) cu conceptul de sticlă auto în căutarea. Acesta conține trei concepte cheie; ne imaginăm cum se pare o altă persoană. Am la un nivel personal se poate referi cu siguranță la faptul că, mai ales din cauza romilor meu sau informal cunoscut sub numele de etnie țigănească, ceea ce îmi dă un ton mai inchisa a pielii. Ca urmare a acestui fapt îmi imaginez că cei mai mulți oameni care mă văd prima dată că, din cauza aspectului meu va crede că eu sunt de la una din următoarele țări, Orientul Mijlociu, India, Mexic sau Spania sau alte țări care sunt considerate a fi tonul pielii ofmy. Acest lucru este sprijinit în diferite cele mai noi cercetători, cum ar fi (Perkins, K, 2014), modul în care primul și al doilea imigranți simțit în Statele Unite.

De asemenea, ne imaginăm modul în care alții judeca aspectul cele. Toată lumea face acest lucru și mai ales cei care sunt marginalizați în societate. Acest lucru se întâmplă între diferitele culturi și de ori.

Eu personal am experimentat modul în care mi-am imaginat alții m-ar judeca, după ce a fost la televiziunea națională română și vorbesc despre povestea vieții mele și iertător mama biologică pentru mine abandonarea. M-am așteptat să fie șocat despre comportamentul meu pentru că am comportat într-un mod care a fost contra-cultură. Studii (Tice, D, 1992) au arătat că un comportament în public a avut un efect asupra modului greater- o imaginează sine și anticiparea unor viitoare întâlniri publice a crescut interiorizarea. Acest lucru cu siguranță a fost cazul pentru mine.

Dar nu am imagina că oamenii ar găsi în loc, de asemenea, o formă de confort în acțiunile mele, în special cei care au abandonat copiii lor și le-a dat la orfelinate, au existat numeroase cazuri în care persoanele în vârstă, în public exprimat acest lucru pentru mine. În cercetare, sa demonstrat că modul în care alții sunt vizualizate și efecte cum se simt cu privire la această hotărâre percepută (Shrauger, J, 1979) & (Aken, M, 1996) judecat.

De asemenea, ca urmare a hotărârii percepute afectează felul în care se simte despre ei înșiși, eu cu siguranță pot spune că m-am simțit copleșită de modul în care ma judeca oamenii din România într-un mod pozitiv și într-o oarecare măsură, chiar mi-a dat celebritate / statutul sfânt , cum ar fi oamenii cer să vorbească cu mine în public și cu o fotografie făcută cu mine. După cum sa menționat mai sus, studiile confirmă faptul că interacțiunea mai publică și anticiparea acest lucru crește interiorizarea, prin urmare, aceasta crește, de asemenea, modul în care s-ar simți hotărârea percepută (Tice, D, 1992)

Aceste tipuri de evenimente nu se întâmplă doar pentru mine ca individ, ci se întâmplă cu alte persoane, precum și care au fost în situații similare, în ciuda fiind influențate de diferite forțe sociale și diferite perioade de timp.

Conceptul de sticlă în căutarea auto-are o importanță sociologică enormă, mai ales în exemplul meu cum se simt adoptees despre ei înșiși, ca urmare a hotărârii percepute altora, prin urmare, un argument foarte de bază se poate face ca societatea ar trebui să fie informați cu privire la adopții și modul în care oamenii mai ales ar trebui să fie vorbit pentru toate părțile implicate și modul în care aceasta poate afecta și de a face oamenii se simt. Un studiu foarte recent (Eriksson, P, 2015) arată că părinții adoptivi sunt foarte mulțumiți de educație pre-adopție și în timp ce adoptarea a avut loc și este un proces foarte important.

George Herbert Mead în (Mead, G, 1982) a venit cu conceptele de mine și I, „I“ este o persoană care face parte independentă care opereaza inainte de un individ este conștient de faptul că există lumea din afara propriei lor de sine. „Eu“ este ca urmare a influenței altor persoane în societate.

Pentru mine personal am început să fie conștienți de faptul că există lumea din afara propriei mele de sine, la vârsta de 4 ani. Cercetare (Bloch, H, 1990) arată că acest lucru se întâmplă la vârsta este de 2 ani, dar începe de la vârsta persoanei se naște până la vârsta de 5 ani. Cu toate acestea (Cooley, 1902) susține că indivizii imagina cum lor de auto-aspect este judecat de către alții, dar acest lucru în mod clar nu este cazul pentru copii sub vârsta de 2, dar varys desigur si nu imagina cum este judecat aspectul lor și prin urmare, nu au un sentiment perceput de această hotărâre. Acest lucru poate fi văzut în mod clar de către copiii mici, deoarece, în general, pe cont propriu ei nu judeca unii pe alții și nu se simt judecat. Eu personal pot spune că la vârsta înainte de unul este conștient de lumea exterioară de sine lor. Cu toate acestea, după vârsta de 2 Me într-un individ ca (Mead, G, 1982) prevede este un rezultat al influențelor altor oameni în societate. Eu personal cu siguranță pot spune că pentru mine am fost mai mult influențat de familie și prieteni apropiați mai în vârstă am. Acest lucru este confirmat și de (Cooley, 1902) că, ne imaginăm cum alții vedea, judeca aspectul cuiva și, ca urmare au un sentiment perceput despre judecata făcută pe o persoană.

Rasializarea este o practică comună și noi toți au experimentat-o ​​și a făcut-o noi înșine. (Matthewman, S, 2013) definește rasializarea ca fiind „procesul prin care idei și credințe despre rasa, impreuna cu clasa si sex, forma relațiilor sociale; cu alte cuvinte, construcția socială a rasei.“Sau (Matthewman, S, 2013) definește rasializare ca„un proces social prin care „un grup este clasificat ca fiind o rasă și definită ca o problemă“

Am de multe ori cu experiență rasializarea mai ales că oamenii judecă cel mai adesea în cazul în care sunt de aspectul meu fizic și oamenii sunt cu adevărat șocat când le spun că sunt din Europa și adoptat de România de către părinți germani. Există aceste diferențe în ceea ce privește rasa si origine etnica.

.

Rasă Etnie
Moștenit – fizică Învățate – Social
Științific Subiectiv
Văzut Simțit
Proiectat Ales
Clasificare Identitate
Fix Fluid
Colonialism Post-colonialismului

Tabelul de mai sus prezintă câteva diferențe esențiale între rasă și etnie.

O caracteristică generală cheie este faptul că etnia este fluid și dinamic; Cu toate acestea, o mulțime de organizații internaționale susțin că o adopție internațională (adopțiile internaționale) daune identității adoptatului lui. Cu toate acestea, identitatea unei persoane nu depinde de țara de naștere, ci un factor, cum ar fi ceea ce a învățat în creștere și identitatea unei persoane se schimbă continuu și în curs de dezvoltare în timpul vieții lor.

Chiar și oamenii pot avea mai multe sau chiar un mix etniile, prin urmare, pot să mă numesc un român, german, neozeelandezul (kiwi) și până de curând în acest an nu ar lua în considerare România una dintre etniile mele, dar evenimente dramatice, cum ar fi sa se confrunte cu familia biologică dar chiar și mai inspectează orfelinate și aziluri mi-a dat o mai mare înțelegere în trecutul românesc și prezent și în formă de identitatea mea personală.

Conceptul de racializing are o importanță imensă sociologică pentru că noi toți judecăm pe alții de numeroși factori, cum ar fi etnia, credințele religioase și aspectul. Ca urmare a acestei anumite percepții iau în evidență și să dea naștere la putere a oamenilor se afirmă în detrimentul altora. Un exemplu în acest sens pentru mine a fost că, atunci când am fost adoptat, un unchi a spus „Voi adopta Alex, cum nu știi că el nu va deveni un hoț / criminal“, care a fost rasializarea pentru că am fost din România și va fi adoptat , care a avut și are încă un stigmat rău în ceea ce privește crima. În ciuda faptului că eu fost în România de mai multe ori în diferite părți, nu am mai experimentat nici o crimă și a fost tratat cu cel mai mare respect.

Prin urmare, în rezumat identitate este un concept complex, mai ales în Adopții. Cu toate acestea, argumentele de la instituții, cum ar fi Organizația Națiunilor Unite și în special UNICEF, care daune adopțiile internaționale cauze la identitate ca urmare a unei persoane părăsesc țara de naștere este un punct bazat foarte rasial de vedere și a identității ca puncte de vedere fixe. Cu toate acestea identitatea constau în mult mai mult, cum ar fi discutat mai devreme Me și eu, sinele individuale și influența sinelui de către societate. Looking Conceptul de sticlă de sine în cazul în care punctele de vedere, percepția și judecățile altora afectează căile unui individ se raportează la el sau ea.

Ceva ce ar fi bine pentru a investiga ar fi pentru aceste organizații să facă mai multe cercetări calitative și cantitative în modul în care, de fapt, în instituțiile mele orfelinate de caz, efecte de copii sau să se uite la cercetare existente, deoarece acestea nu sunt soluții permanente pentru copii pe termen lung.

Pe lângă faptul că rasializarea este foarte critică și aceste instituții susțin adesea că anumite etnii sunt mai problematice decât altele, dar nu este etniile, dar modul în care indivizii au fost tratate; prin urmare, experiențele lor personale, care formează identitatea lor, care de multe ori au fost de natură psihologică și fizică.

Prin urmare, în general pentru mine identitatea mea a fost afectată de adopție, dar și-a extins experiențele mele personale și de fapt îmi permite să interacționeze mai bine cu oameni de diferite etnii, din cauza gama mea de experiențe.

numărul de cuvinte: 1619 

Referințe 

Aken, M., Lieshout, A., & Haselager, G. (1996). Competența adolescenților și reciprocitatea de auto-descrieri și descrieri ale acestora furnizate de către alții. Jurnalul Tineretului și Adolescence,  25 (3), 285-306.

Bloch, H. & Bertenthal, BI (1990). Senzitivomotor Organizații și Dezvoltare în pruncie și timpurii Proceedings din copilarie de cercetare NATO avansată Atelier de lucru pe senzitivomotor Organizații și dezvoltare în fază incipientă și timpurie copilarie Chateu de Rosey, Franța  (seria NATO ASI Seria D, comportamentale și științe sociale;. 56) . Dordrecht: Springer Olanda.

Cooley, & Aut. (1922). Natura umană și ordinea socială .

Eriksson, P., Elovainio, M., Mäkipää, S., Raaska, H., Sinkkonen, J., & Lapinleimu, H. (2015). Satisfacția părinților adoptivi finlandezi cu statutară consiliere pre-adoptare în adopțiile internaționale. Jurnalul European de Asistență Socială,  18(3), 412-429.

Matthewman, S., Vest-Newman, Catherine Lane, & Curtis, Bruce. (2013). Fiind sociologică  (2nd ed.). Basingstoke: Palgrave Macmillan.

Mead, G., & Miller, David L. (1982). Individul și sinele social: opera lui George Herbert nepublicata Mead . Chicago: University of Chicago Press.

Perkins, K., Wiley, S., Deaux, K., & Zárate, Michael A. (2014). Prin care Looking Glass? Surse Distinct de respect public si respectul de sine Printre Imigranti primul si a doua generație de culoare. Diversitatea culturală și etnică Psihologie minoritare,  20 (2), 213-219

Shrauger, J., Schoeneman, T., & Hernstein, R . J. (1979). Vedere interacționistă simbolică a conceptului de sine: prin oglindă întunecat. Psychological Bulletin, 86 (3), 549-573.

Tice, D., & Miller, Norman. (1992). Auto-Concept Schimbarea și auto-prezentare: Looking Glass Sinele este de asemenea o lupa. Jurnalul de Personalitate și Psihologie Socială,  63 (3), 435-451.

Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite  Sesiunea 14  Rezoluția  1386 . Declarația drepturilor copilului A / RES / 1386 (XIV)  20 noiembrie 1959. Adus de 2015-10-29.

Mesaj de navigare

Blue Heron Foundation; Scholarships for Orphaned and Abandoned Romanian and Moldovan Youth

Posted on by adelerickerby

Blue Heron Foundation; Breaking the Cycle of Poverty.

Blue Heron’s Foundation mission is to improve the quality of life for orphaned and abandoned  institutionalized youth in Romania and Moldova by providing them with Scholarships for a College education.

In the past twenty years, the Foundation has successfully helped three hundred and fifty students achieve their dream of a College education.

The enrolment period for scholarships is- 1st. May- 31st. August.

Blue Herron Foundation covers – Tuition fees.

Provides a monthly amount of money for personal expenses.

Provides access to a mentoring program.

Free participation in the Summer Camp.

http://www.blueheronfoundation.org.                                                                                Florin with his Bachelors in Marketing and Management.

Since 2002 the Blue Heron Foundation has dedicated its efforts to improving the quality of life of Romania’s orphaned and abandoned children by providing them with greater access to life’s opportunities. The organization awards them scholarships, training courses, mentors and counselling throughout their collage years. 100% of the donations go directly to the project as the founders cover all organizational expenses.

R. Todd Updegraff.

Calatoria acasa ma facut completata; John Gauthier

Posted on by adelerickerby 
călătoria acasă ma făcut completată.
postat pe de adelerickerby
 

 

MILWAUKEE – Un bărbat Milwaukee zona care a fost adoptat de la un orfelinat din România , când a fost de 5 ani a găsit câteva răspunsuri în această vară într – o călătorie care, pentru el, demonstrat că puteți merge acasă din nou.

http://www.wisn.com/article/the-journey-home-made-me-complete-says-wisconsin-man-adopted-from-romania/12449085

John Gauthier, 32, a crescut în afara Milwaukee, dar el mereu întrebat despre familia lui de naștere și viața a ratat.

Când a plecat pentru România în iulie, el a mers înapoi în țara în care sa născut.

„Am așteptat atât de mult timp nu am mai putut aștepta nici mai mult“, a spus John Gauthier.

La fel ca mii de alți copii din România, John Gauthier a petrecut timpul într-un orfelinat. El a fost salvat atunci când un cuplu din orașul de la Lisabona a văzut situația lor televizate pe 20/20.

Ei au călătorit în România în 1991 să adopte John și un alt băiat și le-a adus la Wisconsin.

Dar John a fost mereu curios despre acasă.

„A fost ceva ce am știut o să vină împreună cu timpul,“ tatăl lui John, David Gauthier, a spus.

Simțind curiozitatea fiului său, în urmă cu doi ani, David Gauthier a dat John o scrisoare .

„L-am deschis, și este tot în limba română. Nu știu ce spune. Îmi amintesc că noaptea am tradus doar prima teză pe partea de sus a scrisorii și a spus, “dragul meu fiu“, a spus John Gauthier.

Scrisoarea a spus: „Dragul meu fiu, atunci când citiți aceste rânduri pe care am scris tu chiar acum, vei fi un adult și poate aveți de gând să te întreb, cine ești tu? De unde eşti? Te rog nu mă judeca pentru că te las să pleci. Am vrut doar să aibă o viață mai bună decât a mea.“

Scrisoarea lasa John știe cine era mama lui. Cu numele ei, prin intermediul Facebook, el a descoperit repede că avea frați în România.

„Am nevoie să merg acolo și a le vedea“, a spus John Gauthier.

Deci, în această vară, a făcut-o.

El a întâlnit pe fratele său mai mare, și pentru prima dată, cele două surori mai mici.

„M-au schimbat în doar văzând frumusețea în toată lumea, chiar și mai mult decât ceea ce am vazut pana acum“, a spus John Gauthier.

El a pus piciorul în sat, unde a fost născut, Râmnicu Vâlcea, și cunoscut familia extinsă nu știa că avea.

„M-am gândit cât de mult am putut-am experimentat cu frații mei, dar eu voi lua ce pot obține acum. Sunt recunoscător pentru asta“, a spus el.

Înainte de a pleca, el a mers cu frații săi la mormântul mamei lor. Acolo, el le-a arătat scrisoarea pe care l-au dus la ei.

„Întreaga călătorie mi-a facut complet. Întreaga călătorie mi-a facut complet. M-am simțit ca și cum am găsit vocea mea. M-am găsit și întâlnirea ei mi-a schimbat pentru totdeauna“, a spus John Gauthier.

El speră să călătorească în România din nou, și tatăl său, David Gauthier, intenționează să ia celălalt fiu al său, David, în România în curând, astfel încât el poate avea același tip de experiență și de a descoperi rădăcinile sale.

The Journey Home Made Me Complete; John Gauthier

Posted on by adelerickerby

 

MILWAUKEE —A Milwaukee-area man who was adopted from an orphanage in Romania when he was 5 years old found some answers this summer in a journey that, for him, proved you can go home again.

http://www.wisn.com/article/the-journey-home-made-me-complete-says-wisconsin-man-adopted-from-romania/12449085

John Gauthier, 32, grew up outside Milwaukee, but he always wondered about his birth family and the life he missed.

When he left for Romania in July, he went back to the land where he was born.

“I’ve been waiting for so long I just couldn’t wait any longer,” John Gauthier said.

Like thousands of other Romanian children, John Gauthier spent time in an orphanage. He was saved when a couple from the town of Lisbon saw their plight televised on 20/20.

They traveled to Romania in 1991 to adopt John and another boy and brought them to Wisconsin.

But John was always curious about home.

“It was something I knew was going to come along with time,” John’s father, David Gauthier, said.

Sensing his son’s curiosity, two years ago, David Gauthier gave John a letter.

“I open it, and it’s all in Romanian. I don’t know what it says. I remember that night I translated just the first sentence on the top of the letter and it said, ‘My dear son,'” John Gauthier said.

The letter said: “My dear son, when you read these lines that I am writing you right now, you will be an adult and maybe you are going to ask yourself, who are you? Where do you come from? Please do not judge me because I let you go. I just wanted you to have a better life than mine.”

The letter let John know who his mother was. With her name, through Facebook, he quickly discovered he had siblings in Romania.

“I just needed to go over there and see them,” John Gauthier said.

So this summer, he did.

He met his older brother, and for the first time, two younger sisters.

“They changed me in just seeing the beauty in everyone, just even more than what I saw before,” John Gauthier said.

He set foot in the village where he was born, Ramnicu Valcea, and met extended family he didn’t know he had.

“I thought about how much I could’ve experienced with my siblings, but I’ll take what I can get now. I’m just thankful for that,” he said.

Before he left, he went with his siblings to their mother’s grave. There, he showed them the letter that led him to them.

“The whole trip made me complete. The whole journey made me complete. I felt like I found my voice. I found myself and meeting them changed me forever,” John Gauthier said.

He hopes to travel to Romania again, and his father, David Gauthier, plans to take his other son, David, to Romania soon, so he can have the same kind of experience and discover his roots.

Rusine unei Natiuni

Posted on by adelerickerby

Screen Shot 2017-12-13 at 21.11.55

Izidor Ruckel în afara orfelinatului închis în 1990

postat pe de adelerickerby

Rusine unei natiuni

26.10.2017

Izidor Ruckel sa născut în 1980. La vârsta de șase luni, el a devenit bolnav și părinții lui l-au dus la un spital, unde a contractat poliomielita de la o seringă infectată. Ulterior, medicii spitalului a încurajat părinții lui să-l las la un orfelinat. Din 1983 până în 1991, Izidor a trăit în orfelinat Sighetu Marmației.

Nimeni nu știe cum au fost mulți copii în orfelinate din România la sfârșitul comunismului. Numărul este estimat a fi fost undeva între 100.000 și 200.000. Ceea ce știm este că abandonul copiilor a fost de fapt încurajat de guvernul român ca un mijloc de creștere a populației prin aruncarea înapoi în mare de copii care nu au putut fi muncitori productivi pentru stat.

Sighetu Marmatiei este situat la Sighet, un oraș mic din nordul România. Este orașul natal al supraviețuitor al Holocaustului și laureat al Premiului Nobel, Elie Wiesel.

Instituția Sighetu Marmației este situat la marginea de vest a orașului în spatele unui perete de 6 picioare. Semnul de mai sus mențiunea citește „Pentru Minori Camin Spital deficienti“, care se traduce la „domiciliu spital pentru copii deficient.“

În 1990, la scurt timp după căderea comunismului, ABC News’ 20/20 producatorul Janice Tomlin a vizitat Sighet si a produs seria de atribuire «Rușine unei națiuni.» Fotografii și clipuri video Tomlin a adus atenția lumii practicilor de protecție a copilului oribile din România.

Dan și Marlys Ruckel din San Diego urmărit 20/20 difuzat și a mers în România cu intenția de a adopta un copil. La 29 octombrie 1991, Dan și Marlys adoptat Izidor. El a fost unul dintre mulți orfani de la Sighet pentru a face din San Diego, noua lor casă.

În 2016, Izidor sa mutat înapoi în România, unde și-a dedicat viața copiilor fără familii și găsească mijloacele pentru a sprijini 60.000 de orfani ai generației sale, care nu au fost niciodată adopted.

Am întâlnit recent Izidor la gara din Cluj pentru a vorbi despre viața lui, de ce sa mutat înapoi în România, iar starea actuală a bunăstării copilului.

Povestește-mi puțin despre trecutul tău

De la 3 până la 11, am fost într-un spital pentru copii, nu un orfelinat. Dar atunci, și încă astăzi, nu există nici o diferență între modul în care un copil este tratat într-un spital de copii sau un orfelinat de stat. Acestea sunt cele două instituții.

La doi ani după sosirea în SUA, am început să dor de instituția de la Sighet. Nimeni din Statele Unite au avut răspunsurile pe care le căutam, și am scos furia mea pe cei care ma iubit cel mai mult, familia mea a adoptat. Am fost un copil din iad.

Apoi, o familie românească a venit la San Diego, pentru Paște și am auzit despre Hristos. Am scris tone de întrebări și a început să găsească răspunsurile pe care le căutam. Oamenii mă întreabă cum am depășit acest lucru. Nu este din cauza părinților mei sau orice am făcut, a fost pentru că am lăsat pe Hristos să-mi spună cine sunt cu adevărat.

După cum furia mea potolit și viața de familie îmbunătățit, am fost rugat să scrie o carte pentru a ajuta familiile care adoptă copii abandonați. Cartea, a abandonat pentru viață, a fost publicată în 2003 și a vândut peste 30.000 de exemplare.

Timp de 17 ani, din 2001, scopul meu de viață principal a fost de a spune oamenilor ce sa întâmplat în instituția mea și asigurați-vă că nu mai întâmplă cu alți copii din România. Am vorbit de sute de ori, inclusiv la BBC, în Washington Post și recent într-un interviu cu Morgan Freeman, care va fi difuzat în luna octombrie, în 176 de țări de pe National Geographic.

DESCRIETI Viața în Orfelinat

Am trezit la 5, dezbrăcat, din moment ce majoritatea copiilor se ude în pat, și sa dus la o altă cameră pentru haine noi, în timp ce podeaua a fost curățat. Am mâncat micul dejun, se spală și au fost puse într-o cameră curată în cazul în care ne-am așezat acolo balansoar înainte și înapoi, lovind unul pe altul, de dormit sau vizionarea cineva plânge până când au fost drogați. După prânz, ne-am dus înapoi în camera curată, repetând aceleași lucruri ca și dimineața. Apoi, am fost hrăniți, scăldate din nou, pus în haine curate și în pat pentru noapte.

CE VREI sa stie lumea despre experiența ta?

În primul rând, faptul că copiii au suferit mai mult decât știe nimeni. Nici reporter poate captura suferința. Abuzul a fost mai rău decât orice raportat. Dacă ai fi handicapat ca mine, ai fost ascuns și nu a permis în afara instituției.

În al doilea rând, în ciuda tuturor Rănile traumatice și emoționale, nu se pierde viața vreodată. Dacă vom da acesti copii, acum adulți, unele oportunitate, cu dragoste, alimentație și dezvoltare, acestea pot funcționa în lume și să dezvolte independența. Am rămâne în contact cu copiii cu care am crescut și ele pot fi ajutat. Ei încă mai au vise.

De ce continui să REVENIREA LA SIGHET?

Sunt multe motive. În primul rând, a fost casa mea timp de 11 ani și crezi sau nu, există amintiri Prețuiesc. De câteva ori am fost scoasă în afara instituției, am fost în venerație de frumusețea naturală a Sighet. România mi-a fost frumosul ținut în afara instituției, nu răul din interiorul instituției.

Îmi place să viziteze unele dintre asistente medicale. Eu le numesc celor șapte îngeri. iubirea și compasiunea lor a fost singura sursă de speranță am avut.

Există, de asemenea, o memorie specifică, care îmi amintește că Dumnezeu a fost cu mine, chiar dacă nu știam cine era El. Într-una din călătoriile mele în afara instituției, am văzut un om mort agățat pe o cruce. Asistenta a spus că a fost Isus Hristos, dar fără nici o explicație. de fapt, am crezut că era un tip sărac de la Sighet.

Am păstrat simt rău pentru el, când m-am întors instituției. Acum, eu iau o imagine de cruce de fiecare dată când m-am întors la Sighet.

Mă duc înapoi să se reconecteze cu copiii cu care am crescut. În 2014, patru dintre noi a revenit instituției. Păpuși, mobilier și haine au fost culcat în jurul ca doar închis. Crows erau peste tot ca într-o casă bântuită. Dar a fost remarcabil faptul că fiecare dintre noi a amintit lucruri pe care ceilalți au uitat. M-am simțit foarte bine pentru a ne împărtăși experiența noastră comună. Când le-am întrebat dacă au ratat acest loc, noi toți au spus „da“. A fost singura noastră acasă din copilărie.

Dar cel mai important motiv este de a afla ce sa întâmplat cu adevărat acolo. Chiar dacă locul a fost închis timp de 11 ani, este încă plină de înregistrări și provizii. Când aveam șapte ani, un copil pe nume Duma a fost bătut atât de tare încât m-am ascuns sub foi, temându-se că s-ar putea fi următoarea. Dimineața, am văzut trupul învinețită gol Duma și masa de prânz el era mort. Anul trecut am găsit dosarul lui medical. Cauza oficială a morții a fost „incetat sa mai respire.“

Nu a fost un alt copil pe nume Marian, care a fost hiperactiv si a fost dat de multe ori medicament. Tatăl său l-au vizitat în fiecare week-end și mi-ar uita cu gelozie pe fereastră așa cum au așezat pe o bancă. În timp, Marius încetat să mai mănânce și a pierdut voința de a trăi. Îmi amintesc în căutarea pe fereastră pe duminică, când a murit în brațele tatălui său. Tata lui plângea și se ruga la cer.

În 1995, a existat o poveste media care orfanii români s-au dat otravă de șobolani. Acum trei ani, o asistentă medicală de la instituția a confirmat că Marius și mulți alți copii s-au dat otravă de șobolani.

Mulți foști orfani se întorc în România pentru răspunsuri. Pentru mine, este totul despre iertare și asigurându-vă că România nu mai măturat problema bunăstării copilului sub covor. drepturile și interesele copiilor sunt încă ignorate.

Pe 1 iunie, 2017, cercetarea finanțată de stat a Crimelor Comunismului (ICCMER) a depus o plângere penală la Ministerul Justiției pentru moartea a 771 copii din Sighetu Marmatei, Cighid și orfelinate Pastraveni între 1966 și 1990. Anchetatorii spun acest lucru este doar vârful aisbergului pentru o investigație mult mai amplă care este nevoie în 26 de orfelinate din România.

anchetatorii ICCMER și arhiviștii spun lista de înregistrări oficiale, pneumonie și boli cerebrale ca principalele cauze ale deceselor, dar martorii spun cauzele au fost expunerea la frig igiena, săraci, foametea, lipsa de asistență medicală, otravă de șobolani, și abuzul fizic violent.

Anchetatorii spun înregistrările comuniste clasificate copii în 3 categorii: reversibile, parțial reversibile și non-reversibile. Copiii din ultimele două categorii au fost aruncate în centre de a muri.

Radu Preda, director al ICCMER spune „Îndemnul meu ca tată este să se asigure că aceste lucruri nu se întâmplă din nou. Să facem ceva la nivel de mass-media și la nivel instituțional pentru a se asigura că nici un copil în această țară, care are un handicap, sau de boală, sau a fost abandonată va fi vreodată palmuit, au murit de foame, legat sau lăsat să moară în lor fecale proprii.

Trebuie să recunoaștem societatea cu totul necivilizat din trecutul nostru comunist și scăpa toate urmele de această boală din sistemul nostru de protecție a copilului.“

Spune-mi despre ANCHETEI PENAL EȘTI O PARTE?

Am fost de acord pentru a ajuta atrage atenția asupra unei anchete penale conduse de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului (ICCMER). Această investigație se concentrează asupra decesele copiilor de la Sighet Marmației și a două instituții.

Am întrebat anchetatorii, dacă acestea mergeau după asistente medicale și au spus: „Nu, doar persoanele care inlaturata medicină și gestionate facilitățile.“ Odată ce am știut că, era în regulă cu mine.

Dar sunt mai puțin interesat în a pune oamenii în închisoare decât Sunt interesat în obținerea de resurse financiare din partea statului pentru a sprijini 60.000 de orfani din generația mea, care nu au fost niciodată adoptate. Cele mai multe dintre ele nu au nici un mijloc de a se sprijini ca adulți și sunt fără adăpost. Speranța mea este că această investigație va conduce la un costum de acțiune de clasă mult mai mare, în numele acestor 60.000 de cetățeni. Trebuie să existe un cost pentru neglijență gravă sau de lucruri nu se va schimba.

SPUNE-MI CUM DESPRE ROMÂNĂ DE MEDIA HUSE COPILULUI ȘI BUNĂSTAREA ABUZ

Nu am putut crede toate mass-media românească la conferința de presă de 1 iunie care anunță urmărirea penală. Acest lucru a fost istorie! Românii în cele din urmă lupta pentru ceva ce nu am reușit să facem toți acești ani. Am provocare întotdeauna mass-media românească, deoarece toate poveștile pe orfani și a abuzului față de copii provin de la organizații internaționale de știri. Chiar și astăzi, toate imaginile de neglijare a copilului vine de la organizațiile internaționale.

De ani de zile oamenii au fost jenat și speriat cu privire la această problemă. Dar acum se pare că tinerii se trezesc la faptul că acest lucru se întâmplă în continuare.

ESTE ÎNCĂ ABUZURILOR DIN ROMANIA INSTITUȚIILE

Da este. Nu știu din proprie experiență, dar am auzit atât de la oameni pe care le cunosc și de încredere. Sunt încercarea de a obține acces la mai multe instituții pentru a ajuta copiii și asistenți sociali. Eu nu trăiesc în România, pentru a stânjeni sau distruge oameni. Dar oficialii guvernului în Parlament par să aibă nici o idee despre ceea ce se întâmplă cu adevărat în instituțiile lor.

CREZI CA ROMÂNIA ar trebui să deschidă Adopția internațională?

Lupt pentru adopția internațională a copiilor cu nevoi speciale sau cei care nu au nici o șansă de a fi adoptate în România. Cele mai multe dintre oamenii din guvern resping această idee pe baza faptului că copiii vor fi afectate de pierderea cultura și identitatea lor, în cazul în care se adoptă în afara România.

E o scuză oribilă. Din momentul în care acești copii intră în instituția în care sunt deposedați de tot. demnitatea, libertatea și creierele lor devin terci. Spune-mi, ce cultura sunt ele pierd prin a fi adoptate în străinătate?

Problema în România de astăzi este vorba de bani și locuri de muncă pentru patronajul politic. Statul plătește instituții, case rezidențiale și centre de plasament, o bursa pentru fiecare copil. În cazul în care statul a găsit familii adoptive pentru 20.000 de 60.000 de copii aflați în custodia statului, ei ar pierde 33% din finanțarea lor și locurile de muncă de multe ori da familiei și prietenilor.

În generația mea, guvernul a dorit să dispună de copii. Astăzi, ei vor să profite de pe urma ei.

Ce va deranjeaza cel mai mult despre sistemul de protecție AZI?

Sunt de fapt, impresionat de cât de mulți lucrători sociali buni doresc să schimbe sistemul. Am obține o mulțime de e-mailuri de la asistenți sociali și a fost șocat pentru a vedea cât de mulți lucrători sociali au prezentat la România fără Orfanii conferința noiembrie anul trecut. Este o mare bucurie pentru a vedea toate familiile românești care au adoptat și doresc să adopte.

Știm cu toții că instituțiile nu sunt răspunsul. Dar eu nu sunt în favoarea doar închiderea instituțiilor. Pur și simplu pune copiii pe străzi este chiar mai rău. Cel puțin instituții oferă un pat, hrană, îmbrăcăminte și adăpost. Stațiile noastre de tren sunt pline de persoane fără adăpost.

Cea mai mare problemă pe care o avem astăzi este că muncitorii care au lucrat în instituțiile în anii 1980, prin mijlocul anilor 1990, încă mai lucrează în sistem. Nu vă puteți aștepta schimbarea prin renovarea clădirilor atunci când aveți aceleași persoane și aceeași cultură.

Am vizitat 6 orfelinate acum 2 ani. Cele mai multe dintre copii au văzut povestea mea la televizor și au fost confortabil vorbind cu mine. Am întrebat fiecare copil, „Îți place care trăiesc aici?“ Ei au spus „Vezi că doamna de acolo? Ea încă ne bate.“Am întrebat«cât timp ea a lucrat aici?»Ei au spus«din prima zi, din moment ce acest loc a fost deschisă.»

Acesta este în mod constant același răspuns. Și m-am gândit: „Wow, există o problemă.“ Acești oameni trebuie să fie înlocuite.

Vreau să lucrez cu sistemul. Vreau să rămână în România. Pot să văd că oamenii sunt într-adevăr caută răspunsuri. Primesc un răspuns puternic atunci când vorbesc cu noua generație de români. Eu cred că este momentul potrivit să se confrunte cu trecutul nostru și de a crea un sistem care funcționează în interesul copiilor.

CONCLUZIE AUTORULUI

Am fost mișcat de Izidor. El călătorește în jurul valorii de România în trenuri murdare. El poartă valiza fără plângere, în ciuda unui picior paralizat parțial. El nu are mulți bani și nu este motivată de faima sau atenția publicului. Ceea ce el are o pasiune și scop.

România în 2017 îmi amintește de creștere în Germania în anii 1970. Îmi amintesc să vorbesc cu prietenii mei germani adolescente despre nazism și Holocaust. Ei au avut nici un răspuns, nici capacitatea de a înțelege groaza, doar o pasiune profundă pentru a lupta orice moștenire a nazismului. Mă simt același sentiment în rândul tinerilor români de azi ca se simt furie profundă față de orice abuz sau nedreptate față de copii.

Este un clișeu să spunem că viitorul nostru este în copiii noștri. Dar, în România cifrele vorbesc de la sine.

Orice decizie luată în casele noastre, comunități și guvern, trebuie să fie făcută în contextul „Este un loc bun pentru a ridica copiii sănătoși și facem tot posibilul pentru a găsi fiecare copil o familie iubitoare?

Shame of a Nation

Posted on by adelerickerby

Screen Shot 2017-12-13 at 21.11.55

Izidor Ruckel outside the locked orphanage in 1990.

26.10.2017   https://english.pressone.ro/shame-of-a-nation/

Izidor Ruckel was born in 1980. When he was six months old, he became ill and his parents took him to a hospital where he contracted polio from an infected syringe. Later, the hospital doctors encouraged his parents to drop him off at an orphanage. From 1983 until 1991, Izidor lived in the Sighetu Marmatiei orphanage.

No one knows how many children were in Romanian orphanages at end of communism. The number is estimated to have been somewhere between 100,000 and 200,000. What we do know is that child abandonment was actually encouraged by the Romanian government as a means of population growth by discarding children who could not be productive workers for the state.

Sighetu Marmatiei is located in Sighet, a small city in northern Romania. It is the hometown of Holocaust survivor and Nobel Prize winner Elie Wiesel.

The Sighetu Marmatiei institution is located on the western edge of town behind a 6-foot wall. The sign above the entry reads “Camin Spital Pentru Minori Deficient,” which translates to the “Hospital Home for Deficient Children.”

In 1990, shortly after communism fell, ABC News’ 20/20 producer Janice Tomlin visited Sighet and produced the awarding series “Shame of a Nation.” Tomlin’s photos and videos brought the world’s attention to Romania’s horrific child welfare practices.

Dan and Marlys Ruckel of San Diego watched the 20/20 broadcast and went to Romania with the intention of adopting a child. On October 29, 1991, Dan and Marlys adopted Izidor. He was one of many Sighet orphans to make San Diego their new home.

In 2016, Izidor moved back to Romania, where he has committed his life to children without families and finding the means to support the 60,000 orphans of his generation who were never adopted.

I recently met Izidor at the Cluj train station to talk about his life, why he moved back to Romania, and the current state of child welfare.

TELL ME A LITTLE ABOUT YOUR BACKGROUND

From 3 until 11, I was in a hospital for children, not an orphanage. But back then, and still today, there is no difference between how a kid is treated in a children’s hospital or a state orphanage. They are both institutions.

Two years after arriving in the US, I started to miss the institution in Sighet. Nobody in the US had the answers that I was looking for, and I took out my anger on the people that loved me most, my adopted family. I was a child from hell.

Then a Romanian family came to San Diego for Easter and I heard about Christ. I wrote down tons of questions and began to find the answers I was searching for. People ask me how I overcame this. It isn’t because of my parents or anything I did, it was because I allowed Christ to tell me who I really was.

As my anger subsided and family life improved, I was asked to write a book to help families who adopt abandoned children. The book, Abandoned for Life, was published in 2003 and sold over 30,000 copies.

For 17 years, since 2001, my primary life goal has been to tell people what happened in my institution and make sure it stops happening to other children in Romania. I have spoken hundreds of times, including on the BBC, in the Washington Post and recently in an interview with Morgan Freeman that will be aired this October in 176 countries on National Geographic.

DESCRIBE LIFE IN THE ORPHANAGE

We woke up at 5, stripped naked, since most kids wet themselves in bed, and went to another room for new clothes while the floor was cleaned. We ate breakfast, washed up and were put into a clean room where we just sat there rocking back and forth, hitting each other, sleeping or watching someone cry until they were drugged. After lunchtime, we went back into the clean room, repeating the same things as the morning. Then we were fed, bathed again, put into clean clothes and into bed for the night.

WHAT DO YOU WANT THE WORLD TO KNOW ABOUT YOUR EXPERIENCE?

First, that the children suffered more than anyone knows. No reporter can capture the suffering. The abuse was worse than anything reported. If you were handicapped like me, you were hidden and never allowed outside the institution.

Secondly, despite all trauma and emotional wounds, no life is ever lost. If we give these kids, now adults, some opportunity, with love, nourishment and development, they can function in the world and develop independence. I stay in touch with the kids I grew up with and they can be helped. They still have dreams.

WHY DO YOU KEEP RETURNING TO SIGHET ?

There are many reasons. First off, it was my home for 11 years and believe it or not, there are memories I cherish. The few times I was allowed out of the institution, I was in awe of the natural beauty of Sighet. Romania to me was the beautiful land outside the institution, not the evil inside the institution.

I like to visit some of the nurses. I call them my seven angels. Their love and compassion was the only source of hope I had.

There is also a specific memory that reminds me that God was with me even though I did not know who He was. On one of my trips outside the institution, I saw a dead man hanging on a cross. The nurse said it was Jesus Christ, but without any explanation. I actually thought he was some poor guy from Sighet.

I kept feeling sorry for him when I got back to the institution. Now I take a picture of that cross every time I am back in Sighet.

I go back to reconnect with the kids I grew up with. In 2014, four of us went back to the institution. Dolls, furniture and clothes were lying around like it just closed. Crows were everywhere like in a haunted house. But it was remarkable that each of us remembered things that the others had forgotten. It felt really good for us to share our common experience. When I asked them if they missed this place, we all said ‘yes’. It was our only childhood home.

But the biggest reason is to find out what really happened there. Even though the place had been closed for 11 years, it is still filled with records and supplies. When I was seven, a kid named Duma was beaten so badly that I hid under the sheets, fearful that I might be next. In the morning, I saw Duma’s naked bruised body and by lunch he was dead. Last year I found his medical records. His official cause of death was “stopped breathing.”

There was another kid named Marian who was hyperactive and was often given medicine. His father visited him every weekend and I would jealously look out the window as they sat on a bench. In time, Marius stopped eating and lost the will to live. I remember looking out the window on the Sunday when he died in his Dad’s arms. His Dad was crying and praying to heaven.

In 1995, there was a media story that Romanian orphans were given rat poison. Three years ago, a nurse from institution confirmed that Marius and many other kids were given rat poison.

Many former orphans are returning to Romania for answers. For me, it is all about forgiveness and making sure Romania stops sweeping the child welfare issue under the carpet. Children’s rights and interests are still being ignored.

On June 1, 2017, the state-funded Investigation of Communist Crimes (ICCMER) submitted a criminal complaint to the Ministry of Justice for the deaths of 771 children in the Sighetu Marmatei, Cighid and Pastraveni orphanages between 1966 and 1990. Investigators say this is just the tip of the iceberg for a much wider investigation that is needed into Romania’s 26 orphanages.

ICCMER investigators and archivists say official records list pneumonia and brain disease as the main causes of deaths, but witnesses say the causes were exposure to the cold, poor hygiene, starvation, lack of healthcare, rat poison, and violent physical abuse.

Investigators say Communist records classified children into 3 categories: reversible, partially reversible and non- reversible. Children in the latter two categories were thrown into centers to die.

Radu Preda, director of ICCMER says “My plea as a father is to ensure that these things never happen again. Let us do something on the media level and at the institutional level in order to ensure that no child in this country who has a handicap, or illness, or has been abandoned will ever be slapped, starved, tied down or left to die in their own feces.

We need to acknowledge the utterly uncivilized society of our communist past and rid all traces of this sickness from our child protection system.”

TELL ME ABOUT THE CRIMINAL INVESTIGATION YOU ARE A PART OF?

I agreed to help bring attention to a criminal investigation led by the Institute for the Investigation of Communist Crimes (ICCMER). This investigation focuses on the deaths of children in Sighet Marmatiei and two other institutions.

I asked the investigators if they were going after nurses and they said “No, only the people who dispensed medicine and managed the facilities.” Once I knew that, it was okay with me.

But I am less interested in putting people in jail than I am interested in getting financial resources from the State to support the 60,000 orphans of my generation that were never adopted. Most of them have no means to support themselves as adults and are homeless. My hope is that this investigation will lead to a much larger class action suit on behalf of these 60,000 citizens. There needs to be a cost for gross neglect or things will not change.

TELL ME ABOUT HOW THE ROMANIAN MEDIA COVERS CHILD ABUSE AND WELFARE

I could not believe all the Romanian media at the June 1st press conference announcing the criminal investigation. This was history! Romanians finally fighting for something that we failed to do all these years. I always challenge the Romanian media since all of the stories on orphans and child abuse come from international news organizations. Even today, all the footage of child neglect comes from international organizations.

For years people were embarrassed and scared about this issue. But now it seems young people are waking up to the fact that this is still going on.

IS THERE STILL ABUSE IN ROMANIA INSTITUTIONS

Yes there is. I do not know from firsthand experience, but I have heard so from people I know and trust. I am trying to get access to more institutions to help kids and social workers. I am not living in Romania to embarrass or destroy people. But the government officials in Parliament seem to have no clue what is really happening in their institutions.

DO YOU THINK ROMANIA SHOULD OPEN INTERNATIONAL ADOPTION?

I am fighting for international adoption for children with special needs or those that have no chance of being adopted in Romania. Most of the people in the government reject this idea on the basis that children will be damaged by losing their culture and identity if they get adopted outside of Romania.

That’s a horrible excuse. From the moment these children enter the institution they are stripped of everything. Their dignity, freedom and their brains become mush. Tell me, what culture are they losing by being adopted abroad?

The issue in Romania today is all about money and jobs for political patronage. The State pays institutions, residential homes and foster care a stipend for each child. If the State found adoptive families for 20,000 of the 60,000 children in State custody, they would lose 33% of their funding and the jobs they often give to family and friends.

In my generation, the government wanted to dispose of the children. Today, they want to profit from them.

WHAT BOTHERS YOU THE MOST ABOUT THE CHILDCARE SYSTEM TODAY?

I am actually impressed with how many good social workers want to change the system. I get lots of emails from social workers and was shocked to see how many social workers showed up at the Romania Without Orphans conference last November. It is a great joy to see all of the Romanian families that have adopted and want to adopt.

We all know that institutions are not the answer. But I am not in favor of just shutting down the institutions. Simply putting kids on the streets is even worse. At least institutions provide a bed, food, clothing and shelter. Our train stations are filled with homeless.

The biggest problem we have today is that the workers who worked in the institutions in the 1980’s through the mid-1990’s still work in the system. You can’t expect change by renovating buildings when you have the same people and same culture.

I visited 6 orphanages 2 years ago. Most of the kids saw my story on television and were comfortable talking to me. I asked each child, “Do you like living here?” They said “See that lady over there? She still beats us.” I asked “how long she has been working here?” They said “from day one, since this place opened.”

It is constantly the same response. And I thought “Wow, there is the problem.” These people need to be replaced.

I want to work with the system. I want to stay in Romania. I can see that people are really looking for answers. I am getting a powerful response when I speak to the new generation of Romanians. I believe the time is right to confront our past and create a system that works in the interests of children.

AUTHOR’S CONCLUSION

I was moved by Izidor. He travels around Romania on filthy trains. He carries his suitcase without complaint, despite a partially paralyzed leg. He does not have much money and is not motivated by fame or public attention. What he has is a passion and purpose.

Romania in 2017 reminds me of growing up in Germany in the 1970’s. I remember talking to my German teenage friends about Nazism and the Holocaust. They had no answers, no ability to comprehend the horror, just a deep passion to fight any legacy of Nazism. I feel the same sentiment among young Romanians today as they feel deep anger towards any abuse or injustice towards children.

It is cliché to say that our future is in our children. But in Romania the numbers speak for themselves.

Every decision made in our homes, communities and government, needs to be made in the context of “Is this a good place to raise healthy children and are we doing our best to find every child a loving family?”