Copii Abandonati- Memorialul Angel – Nu uităm

Plângere penală, pentru moartea a 340 de copii, în orfelinatul groazei din Siret, în comunism

DE FLAVIA DRĂGAN | Actualizat: 25.06.2018 – 20:21
Sursa: IICCMER
Captură video înregistrare Youtube

Institutul pentru Studierea Crimelor Comunismului a făcut un denunț la Parchetul General pentru tratamente neomenoase aplicate copiilor orfani internați în Spitalul pentru copii neuropsihici cronici Siret. Între 1980 și 1989, acolo au murit 340 de copii.

IICCMER  a înaintat denunțul pentru copiii care au murit în ultima decadă a regimului comunist. Cel mai mare număr de morți, 81 de copii, s-a înregistrat în 1981.

Cei mai mulți copii au murit de boli care puteau fi tratate, iar la majoritatea decesul a fost cauzat de tratamentele neomenoase aplicate în orfelinat, arată IICCMER, într-un comunicat remis redacției. Foarte mulți copii au murit iarna, cei mai mulți din cauza pneumoniilor, epilepsiilor, afecțiunilor cardiace, renale și hepatice.

SURSA: IICCMER 

Cei mai mulți copii au murit când aveau între unu și patru ani. Mulți dintre copiii internați în orfelinatul din Siret erau din județul Suceava, dar și din Bucureşti, Bihor, Timiş, Dâmboviţa, Constanţa.

”În urma analizei actelor de deces și a certificatelor constatatoare de moarte, efectuată de experții IICCMER și de o echipă de specialişti în medicină legală, s-a constatat că, pe de o parte, au existat rate crescute de mortalitate în cazul unor patologii ușor de prevenit sau de diagnosticat precoce şi de tratat corespunzător, iar, pe de altă parte, au existat cauze de moarte care susțin, prin specificul lor, concluziile cu privire la existența unui regim caracterizat prin tratamente neomenoase aplicate minorilor din spital”.

309 angajați la spitalul-orfelinat, în 1989

Spitalul pentru copii neuropsihici funcționa în subordinea Ministerului Sănătății, era condus de un medic director, numit prin ordin de ministru. De la înființare, în 1956, până în 1991, spitalul a fost administrat de nouă medici, iar ultimul dintre ei a condus orfelinatul-spital timp de 24 de ani.

La sfârșitul anilor 1980, schema de personal cuprindea 14 medici de specialitate, 109 cadre sanitare medii, 115 persoane – personal auxiliar, 12 angajați pe partea administrativă, 12 persoane care se ocupau de școală și 47 de muncitori.

Legendă: copii lăsați să moară pe câmp

De la înființarea spitalului-orfelinat, în 1956, până în 2001, au fost internați la Siret 8.586 de copii, din care au murit 1.500.

După cei 81 de copii decedați în 1981, numărul deceselor a scăzut în 1982 și 1983, după ce conducerea a decis să transfere foarte mulți copii.

SURSA: IICCMER

În rândul personalului care a lucrat la Siret în perioada comunistă circulă legenda unui ordin venit de la conducerea Partidului Comunist, privind eliberarea rapidă a spitalului de o mare parte a acelor internaţi, ordin executat rapid la finele lunii noiembrie 1983. Registrul spitalului consemnează transferul a peste 750 de copii în numai câteva zile de la finele lunii noiembrie 1983. Foştii angajaţi susţin că o mare parte dintre copii, în special cei cu părinţi necunoscuţi, nu au ajuns la destinaţiile de transfer, fiind izolaţi pe un câmp şi lăsaţi să moară fără a fi înregistraţi, arată IICCMER.

Institutul precizează că nu a putut confirma informația, însă continuă verificările.

Urmează plângeri penale și pentru perioada 1956-1980 

IICCMER a precizat că va depune plângeri penale pentru tratamente neomenoase și pentru perioada 1956-1980, însă, ”având în vedere volumul mare de muncă, nu putem anticipa momentul în care acțiunile se vor concretiza”, ne-a transmis purtătoarea de cuvânt a Institutului.

În vara anului trecut, IICCMER a depus o altă plângere penală la Parchetul General, pentru tratamente neomenoase suferite de copiii internați în căminele-spital Cighid, Păstrăveni și Sighetu Marmației. Acolo, din 1973 până în 1990, au murit 771 de copii.  În acel caz, procurorii Parchetului General au început urmărirea penală in rem (pentru fapte).

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s